Leonard Ancuta

pentru felicitarile si incurajarile voastre si va astept pe toti cei care puteti, la lansare. o sa fie un 3 in 1, cu vernisaj pictura, lansare carte si concert, totul marca batranutragator. cei care au fost anul trecut in control stiu ce spun.
pe de alta parte pare un roman dur si brutal si nu neg ca asa este. e chiar apocaliptic, probabil primul de acest tip in literatura noastra. in acelasi timp cred ca are si candoare si poezie in el, si cred ca girul editurii Tracus Arte e suficient pt asta.

merci de urare si atentionare. cartea se va gasi si la librarii in Bucuresti, si in tara, in cateva orase, si va avea si o prezenta buna in librariile virtuale.

este foarte posibil sa fie adevarat cum spuneti dumneavoastra. nu am foarte multe detalii, ca ziarist am facut o documentare in comuna Maestrului Preda, unde mi s-a spus ca invatatorul dumnealui, in etate de 101 ani atunci (2005), inca mai traieste si ar putea chiar sa imi vorbeasca. Mi-a vorbit foarte frumos despre Maestru si tot dumnealui mi-a relatatsi episodul cu donatia de carte. Nu cunosc foarte bine adevarul istoric, nu am cerut documente si nici nu am probat in vreun fel spusele acestuia. am luat de bun tot ce mi s-a spus, tinand cont mai mult de faptul ca un om in etate, care prrobabil acum nu mai traieste, a tinut sa-mi spuna cateva lucruri. Evident ca nici eu nu vreau sa transform tecstul dumneavoastra - de altfel foarte bine documentat si excelent scris - intr-o polemica, doar ca mi-am adus aminte acest episod. Si ar mai fi un lucru de adaugat, spus tot de respectivul invatator (din pacate nu-mi aduc aminte numele lui acum si nici nu am la indemana articolul pe care l-am scris ca urmare a vizitei la Silistea Gumesti) si anume ca Marin Preda ar fi avut doar o dragoste formala despre taranul roman de vreme ce pe cei din satul natal nu i-a sprijinit, ba mai degraba i-a facut sa se simta abandonati. Dar si asta nu poate sa fie decat genul de frustrare pe care o au anumiti oameni si evident nu poate fi decat o parere subiectiva. Si precizez ca nu expun o parere personala, ci doar una pe care am intalnit-o ca jurnalist.

Marin Preda a refuzat sa doneze bibliotecii din satul natal cartile sale, - este adevarat, o stiu chiar din gura invatatorului sau din clasele primare. Evident ca asta nu minimalizeaza sub nici un auspiciu meritul sau, insa pare o mica declaratie de cruzime din partea aceluia care pana la 10 ani citise orice foaie tiparita din Silistea Gumesti, ajutat fiind chiar de acelasi invatator de care pomeneam.

de trecerile si parerile voastre. o sa incerc sa analizez cu atentie sugestiile. multumesc!

cum vrei tu maestre, dar mare grija sa nu te apuce ataraxia sexuala și aletheia fotbalistica, marile pericole ale casniciei in societatatea de azi.

un tecst surprinzator prin naturalete dar si prin constructie poate ramane neobservat. la o adica, dpdv poetic, cred ca e cel mai inchegat poem citit pe aci. compunerea imaginilor e ingenioasa, de efect, ingredientele sunt din realitatea imediata si substituentii poetici de o concentrare optima. in plan ideatic poemul concentreaza stari, ganduri, e atat reflexiv cat si introspectiv si din jocul acesta emotia razbate singura. si pana si titlul cu acele abrevieri care lasa loc de atatea interpreteri, de la post mortem sau prost modern la pastele ma-sii e ok, ba chiar mi-a reamintit un vers scris mai demult, ce pastele masii ne chinuim atat sa fim oameni. cu siguranta un poem bun.

se spune ca akedia este sadita in trup de diavol, ca el te corupe si te indeparteaza de implinire. asa ca decat sa te plictisesti si sa astepti asa pe jumatate, pune un pahar de tuica d-aia de-a lor, poate chiar doua, si ia bruxelu la bataie, mai intai la pas, apoi poate de-a binelea, ca altfel ajungi ca ala din fight club. macar te eliberezi si dezlantui spiritu creator.

m-am amuzat citind tecstul acesta si m-am amuzat cand am ajuns la romanzarii. mai ales ca am simtit spiritul sugubat, aluziile facute la mai multe tecste de gen, desi in ansamblu sub orice zîmbet mai e unul, mai adanc si care aduce a rictus. oricum ai scrie despre tara in care traiesti sau in care te-ai nascut, exista un sentiment undeva acolo si acela e chiar important. doar ca incet incet si asta se transforma in romanzarie.

tecstul e foarte bine realizat, dar parca sufera prea mult de interogatie. cred ca intrebarile acelea il incurca, ar fi trebuit lasate nepuse. iar in locul lor ceva, care ca substrat sa le inlocuiasca. sa fie starea de interogatie interioara pe care o are orice om care se pregateste sa apese manerul ca sa deschida o usa.

incerc pt a doua oara sa rescriu comentariul.

m-a prins din prima acest eseu - confesiune, si mi-a dat senzatia ca acolo unde exista har, istoria poate deveni intr-o clipa un roman dens, cu sute, mii de personaje, cu intrigi, arestari, jocuri politice, tradari, cu aventuri erotice si cate altele. m-am delectat cu informatia abundenta, cu pasajele picante din budoarul personalitatilor curtii regale, m-am infuriat pentru partea dramatica de inceput, cu instaurarea comunismului, m-am scarbit de arivismul literar al scriitorilor proletcultisti, ce mai, am citit o aventura a fenomenului artistic care, din pacate sau din fericire se termina bine. (din pacate nu pentru toata lumea), dar ca traitor si cititor, acum se mai poate respira, desi nu se stie ce urmeaza. in orice caz, salut stilul dvs jovial, desi uneori aride astfel de istorii literare, a dumneavoastra mi s-a parut lejera de parcurs si picanteriile de pe alocuri dau savoare atat momentului cat si cititorului. cu stima, un admirator.

Silisteanul ti-a spus-o pe sleau. si cam are dreptate, nu asta e atitudinea, e ca si cum ai parasi o gagica atunci cand are mai mare nevoie de tine.
in rest, tecstuletu asta nu prea are cine stie ce valoare, poate doar faptul ca simbolizeaza patura feminina, eventuala diaspora sau cine stie ce capsunar care e beat si mai citeste cate ceva despre romania. Ai un anume fel al tau de a face pe victima, de a te arata curajos in demersuri dintr-astea radicale. dar din pacate intr-o carte un astfel de tecst nu-si va gasi niciodata locul, pentru ca are prea mici tangente cu literatura. adica mai degraba e un tecst de blog sau de pus pe facebook. dar sa speram ca iti vei reveni si ori vei scoate ceva mai consistent de aici - nu pot sa nu remarc faptul ca imaginea cu Piatra Craiului e f frumoasa, ori vei scrie macar un poem memorabil.

eu ti-as sugera sa nu cauti sa-ti explici singura poemele. cu siguranta daca o sa scoti un volum nu vei putea avea la fiecare vers sau tecst o addenda sau note explicative mai lungi decat poemul. pentru ca fiecare poem trebuie sa reziste prin el insusi, trebuie sa se deschida singur si sa transmita fara ajutorul unor explicatii adiacente. in felul asta spun ca trebuie sa te feresti de formulari ilogice sau afirmatii riscante, mai ales ca nu stapanesti inca suficient de bine limbajul poeziei. nu vreau a parea rautacios, incerc doar sa spun ca fiecare lucru la timpul lui, la inceput mai usor, fara complicatii, si in timp crescand catre nivelul poeziei filosofice, fara a sari etape, si fara a arunca in neant lucruri nedemonstrabile sau lipsite de logica.

lipsa de complexe, de pudoare, joaca in favoarea mesajului. mesajul spus direct, frust, fara ezitare si fără compromis. și totuși în aceasta lava amestecata cu mizerie poarta cu sine o candoare, aduce cu sine și un mesaj pur, în ciuda linbajului violent. imaginile sunt puternice, dau senzatia de autentic si nu lasa loc de vag, vorbesc de la sine. fara imaginea cu scrisul pe orfelinate n-aș fi acordat aceasta stea, insa in ea se regasesc multe sentimente ascunse și dureroase.

oameni fara drumuri suna cam cliseic, ar putea lipsi. in rest, am citit un poem f bun, care surprinde prin imagini regizate cu multa pricepere si candoare. de remarcat cele doua planuri - in afara si in launtru - apoi concretetea din ”afara” si proiectia din interior. concluzia e cea mai spectaculoasa, piezis privind citisem initial trupul, insa stupul schimba cumplit perspectiva, stupul este casa, universul - atat relational cat si perspectiva unei clase sau chiar a unei specii. prin paradigma asta, eul isi asuma intreaga sinceritate si condamna restul, induce spontan senzatia de singuratate, de instrainare si dezamagire, este crud ca un razboinic razvratit impotriva armatei sale și in acelasi timp isi arata si neputinta. complexitatea asta e suficienta sa omogenizeze intreg poemul, sa-l ridice printr-o metafora.
cu placerea lecturii si in speranta unei interpretari cat mai aproape de intentiile autorului,

in general ai imagini ok, insa ai si scapari. parca s-ar cuveni sa-ti ingrijesti putin mai mult scriitura, incercand sa elimini unele imagini cautate sau asocieri de sunete deranjante - cum ar fi giulgiul crăpat de deșertul acesta.

mi-a placut mult transformarea in aura, in general tot tecstul place.

dar vreau sa subliniezi anumite scapari, cum ar fi aici - Tu te învolburezi și te ridici ca Lorelei și te arunci în gol și mă mănânci - unde pronumele putea lipsi, ma ma-ul putea fi evitat, plus confuzia care se face cu lorelai - nu trebuie asocata comparatia cu doua verbe juxtapuse, atata vreme cat Lorelai e stanca si apa e Rinul. adica ar suna mai corect te învolburezi ca Rinul și te ridici ca Lorelai, sari în gol și muști din mine


doar o opinie, fara rautate,

leo

incearca sa pui diacritice la toate tecstele, altfel nu se poate, asa e regula aici. apoi ar cliseele, incearca sa creezi singura metafore, nu le folosi pe cele care deja s-au spus. poezia cere si efort, incearca sa descrii starile alaturand in mod propriu si original cuvintele. fara suparare, dar numai asa se face creatia.

incearca sa pui diacritice la toate tecstele, altfel nu se poate, asa e regula aici. apoi ar cliseele, incearca sa creezi singura metafore, nu le folosi pe cele care deja s-au spus. poezia cere si efort, incearca sa descrii starile alaturand in mod propriu si original cuvintele. fara suparare, dar numai asa se face creatia.

mai înainte de toate trebuie sa postezi doar tecste cu diacritice. asa e regula aici. apoi ar trebui mai multa grija la redactare, dupa orice semn de punctuație (virgula, punct etc.) se lasa un spațiu. Apoi scrisul tau e destul de juvenil, plin de clisee. Nu e suficient sa versifici, nu e suficient sa spui lucruri. trebuie sa transmiti stari, sa comunici cu cititorul. tu spui lucruri care deja s-au mai spus, chiar daca starile astea iti apartin si ai impresia ca te descarci, nu e suficient pt arta poetica. ar trebui sa incerci sa vezi ce se scrie in pagina principala, sa citesti recomandatele si sa intelegi ca cei de acolo sunt mult mai aproape de poezie decat tine. si nu te supara, nu vreau decat sa te ajut.

cu virgule intre subiect si predicat nu prea cred ca o sa reusesti nici macar in viata, daramite in poezie.