fetiș

Pizda ei miroase a moarte. Miroase ca o viață uriașă acumulată acolo, strangulată brusc sau căsăpită cu satîrul, miroase a ființă desființată, miroase a sublim, ca o stea moartă pe cer de mii de ani, dar care persistă acolo în noapte, în întuneric, în mintea ta, miroase a mare și creierul ți se inundă de alge putrezite, de furtuni și pești descărnați, miroase a sînge și a crimă, miroase a brînză mucegăită, a șobolan strivit de camion și a iubire pierdută. De aia cînd întîlnesc o pizdă nouă o rog frumos, respectuos, să nu se spele măcar trei zile înainte, ca să întîlnesc mirosul acela, mirosul acela al tuturor pizdelor pierdute, mirosul pur, neînfrînt, al iubirii. Mirosul pierzaniei. Cînd miroși o pizdă îngrijită, miroși ceva artificial, ceva lipsit de insuflețire. Simți aroma săpunului, simți izul sec al balsamului de rufe rămas de pe prosopul de baie, miroși cremele sau laptele de corp. În zadar cauți să simți izul viu, clorotic, înțepător și pătrunzător de urină, degeaba îți îndeși nasul în speranța că mirosul acru al vieții, mirosul benign de bacterii care se înmulțesc îți va invada nările, apoi mintea și-ți va da tripul total, tripul în care îți întîlnești propria fericire și-o fuți în cur apoi în gură și întreg eșafodajul minții tale se prăbușește ca o clădire în flăcări și în cenușa rămasă pe urmă îți vezi chipul, viața, sentimentele, îți vezi viitorul și știi că doar mirosul ăsta de tristețe, de moarte vehementă îți mai face inima să tresalte, fiindcă de fapt tu ai murit și doar mirosul puternic al vieții te mai poate resuscita. Ani întregi am fost și eu ca ceilalți, o bucată de carne în altă bucată de carne, un cadavru hrănind alt cadavru. Nu simțeam nimic real, trăiam aceeași minciună care-i conduce pe toți pe drumul pierzaniei. Am fost și eu bărbat încărcat pînă la refuz de dorința de iubire, de împlinire și fericire, de cuvintele și semnificațiile manipulatorii pentru marea masă de roboți umani, limitați și proști, care încă mai cred în basme, în scopuri și în atingerea acelui catharsis dulceag, siropos, al vacii care paște iarbă verde, verde, grasă, mulțumită, satisfăcută, sau acel orgasm de 30 de minute al porcului murdar de tărîțe pe rît care sfredelește o scroafă buhăită de mălai și făină de oase. Am iubit la fel ca ceilalți bărbați, am avut dramolete, drame, tragedii, am suferit enorm și ca nimeni altul, am avut tentative de sinucidere, am făcut duș cu iubirea vieții mele, am făcut sex total cu iubirea vieții mele, am făcut sex absolut cu iubirea vieții mele și după aia ne-am despărțit și ne-am cuplat cu alții și am luat-o de la capăt ca și cum toate astea n-ar avea nicio valoare. Și n-au. Nu înseamnaă nimic, cu adevarat, cît în unicitatea lor sunt de fapt poezia proastă a tuturor vieților, aceleași versuri stupide, aceleași iubiri lapidare, aceleași sentimente lipsite de valoare, lipsite de căcat, pentru că numai căcatul le-ar fi putut diferenția de resul iubirilor repetitive ca orele pe un ceas, ca rîndunelele primăvara, copacii înfloriți. Am iubit banal, purtat de aceleași sentimente ca niște haine de sehaș care îmbracă generații întregi, lăsîndu-le pe piele și în minte același iz de învechit și lipsit de culoare. La început nu eram obsedat de mirosuri și nici nu le dădeam o importanță, plus că nu le puteam disocia decît în două categorii: plăcute sau nu. Apoi, după ce am cunoscut-o pe ea, după ce am început s-o iubesc și mi-am dorit s-o iubesc altfel, cu altă iubire, nepămînteană, neumană, cu o iubire dincolo de iubirile cu care iubesc oamenii obișnuiți, oamenii seci, lipsiți de noimă, am învățat că mirosurle se asociază cu multe alte lucruri, cu culorile, cu emoțiile, cu muzica, cu gustul, mirosul leagă toate senzațiile într-o apercepție universală a lumii, în care tot lăuntrul lucrurilor iese la iveală și miroase și se amestecă, se mixează cu esența celorlalte lucruri și crează drogul suprem, adevărata beatitudine, staza primordială în care poți să te cunoști pe tine însuți. Întotdeauana poți asocia o culoare sau mai multe unui miros, unui parfum de floare îi poți asocia o culoare, fie a petalelor, fie culoarea ochilor aceluia de o adulmecă, unui miros de mîncare bine gătită îi poți adăuga un curcubeu, la fel ca mirosurilor de vopseluri, unui parfum de femeie îi poți asocia culoarea părului ei, culoarea obrajilor ei cînd se excită, culoarea sîngelui ei cînd se simte protejată, unei vulve îngrijite îi poți asocia albul aseptic de spital, unei pizde proaspăt futute îi poți ascocia culoarea iubiri, unei pizde nespălate trei zile îi poți asocia culoarea întregului univers, îi poți asocia iubirea în tot absolutul ei, ca și cum ai face dragoste cu toate femeile din lume deodată. Am observat că pizdele au miros prima dată cînd mi-am înfipt botul într-una. Aveam 16 ani, eram cu părinții la țară la un botez, ai mei erau nași, iar eu mă infiltrasem rapid într-un grup de tineri, mai mari decît mine, pe la vreo 21-22 de ani, care se separaseră de restul lumii la o masă sub o perdea de viță de vie, unde fumau și șprițuiau că na, d-aia există distracție pe lume. Nu mai țin minte cum o chema, o să-i spun Laura, pentru că n-am iubit niciodată o fată pe nume Laura. Era la vreo 23 de ani, Laura, avea sîni mari și voluptuoși, strînși de un sutien și o cămașă albă strîmtă, peste care cădea părul ei negru, vopsit, cu o artificialitate înduioșătoare. Nu-mi mai amintesc figura ei, dar știu că avea un zîmbet pervers, de curvă care oprește camioane grele și asta mă excita, visam buzele alea ca o cagulă peste capul vinețiu și umflat al penisului meu. Am băut și-am fumat cot la cot cu ceilalți, cumva ca să mă dau rotund, să nu par diferit de ei, să nu par mai mic, mai lipsit de putere, să nu par mai puțin bărbat decît ceilalți, cu toate că încă nu fusesem cu o femeie. Taică-miu era cu ochii pe mine, dar l-am asigurat la un moment dat că o sa am grijă cît beau, să nu ma fac muci, i-am zis ca 2-3 pahare de vin cu borsec, nu mai mult și cîteva țigări. Pe la cinci după-amiaza, eram acolo de la 12, am simțit nevoia să mă întind nițel în pat, începusem să mă amețesc, îmi era foame și căutam în mintea mea cel mai bun tertip prin care să o abordez pe Laura, mai ales că mi se parea mie ca ochii ei scapară cînd se întîlnesc cu ai mei. Și cum mă gîndeam așa numai că am auzit bătăi în ușă, am zis intră, și a intrat. Chiar ea, Laura, în carne și oase și haine încărcate de parfumuri grele și ieftine, abundente, în care se amesteca sprințar mirosul de stătut și transpirație al pielii spălate cu săpun comun și izul veșnic, grăsos, al cremelor Nivea. - Ce faci, m-a întrebat ea, privind în sec, așa ca o pisică la borcanul cu smîntînă de pe masă, cu capacul pus. - Stau puțin întins, să-mi îndrept spatele și mă uit la TV, e un serial care îmi place mie, ceva SF, sunt mișto făcute episoadele și n-au legătură unul cu altul. - Da, cum se cheamă? Își trecuse deja de două ori mîna prin păr, trăda o anumită nervozitate pe care n-o înțelegeam, era cu vreo cini ani mai mare decît mine și eu păream ăla mai sigur pe el. Dar n-a durat mult. - Pot să mă întind lîngă tine să mă uit și io? Că m-am săturat să joc cărți cu băieții ăștia și oricum s-au cam amețit și vor să mergem la discotecă mai pe seară, adică o să fie și bal și discotecă, la Căminul Cultural. - Cum să nu, ai destul loc aici, i-am răspuns, în timp ce toată siguranța mea se ducea naiba, zbura ca țiglele de pe case cînd vin furtunile alea puternice cu vîrtejuri și tornade. Dacă ți-e frig e pătura asta, poți să te învelești cu ea, am spus eu repede mai departe, cît să mă asigur că-mi trece trenurul imperceptibil care mă cuprinsese brusc. Dar n-a trecut. Și l-a simțit, oricît de tare mi-aș fi dorit să-l ascund. L-a simțit și s-a cuibărit lîngă mine ca o cloșcă protectoare, m-a învelit cu pătura, și-a trecut brațul pe sub capul meu și m-a apucat de umăr, m-a strîns în brațe, mai întîi mai încet, de parcă mi-ar cere voie, apoi dintr-o dată mai ferm, ca și cum ar fi căutat locul în care scutul meu antifemeie e mai slab și-l poate penetra. Am simțit un gol în piept și un vertij în curenții electrici din creier dar am reușit să mă stăpînesc și să nu mai tremur. Eram conștient că nu întîmplător apăruse acolo și că nu venise așa într-o doară, din politețe sau sincer de curioasă în ce privește starea mea de bine din sîmbăta aia. Mă gîndisem ce o să se întîmple în momentele ca ăsta, dacă o s-o dau din nou în bară cum mi se întîmplase cu Nadia, of, Nadia, și acum după atîția ani, regret că nu mi-am început viața sexuală cu tine, regret că nu te-am lăsat pe tine să-mi faci primul oral, că am fost prea prost să te primesc în patul meu și să nu știu ce să fac cu tine. M-am ridicat într-un cot, m-am aplecat puțin peste ea și am privit-o în ochi o secundă, înainte să o sărut, mînat de tupeul ăla fantastic pe care îl ai cînd lovești unul mai mare decît tine în punctul sensibil, apoi fugi. În privirea ei se adunase suficientă lumină cît pentru o strălucire pală, ca soarele la amiază într-o zi senină și friguroasă de iarnă, cînd se aud ciori înfometate și uruitul utilajelor de deszăpezire. Tot în secunda asta mi-a trecut prin cap faptul că sunt în același pat cu o femeie mai mare decît mine, lucrătoare într-o fabrică de salam, o femeie prin mîna căreia au trecut grămezi de cărnuri și grăsimi, și eu mă simțeam tot o bucată de carne, străbătută de un freamăt, o dorință ca un strigăt într-o specie pe cale de dispariție. Mi-am lipit buzele de ale ei, erau uscate, iar din gură se simțea gustul stătut de tutun amestecat cu vin roșu, și mai era ceva, mirosul de carie, de măsea stricată, mirosul de moarte și putrefacție în faza lui incipientă, dulceag și acid ca oțetul de miere, asemănător cu cel dintre degetele de la picioare. O senzație de plăcere și revoltă, greață și excitare în creierul meu, ca un scurtcircuit care anihilează sistemele de protecție, alarmele și camerele în timpul unui jaf la bancă. Nu puteam da înapoi doar pentru o carie nenorocită, o carie care îmi împingea în gură viermișori fără consistență, duci-acrișori, cu aromă de pămînt, ce-mi aduceau aminte de rîmele mîncate în copilărie, cînd pierdusem un pariu cu Buze, măgădanul cartierului și fusesem umilit în fața tuturor să mestec rîme vii, apărute după o ploaie torențială și caldă de vară. Umilința de atunci a fost bună. Mi-a dat tărie, o forță care în situația aceea mă împiedica să-mi fie scîrbă, să mă simt atins de aroma de rană purulentă, tutun și alcool. Nările mele fremătau, inhalam adînc amestecul de parfum, săpun și cremă ieftină, polarizat cu nițel iz de transpirație în care se scălda trupul ei de femeie tînără, foarte puțin plinuță, nu suficient de înaltă, din carne lipsită de fermitate, lipsită de acea noblețe a prințeselor la care visam pe atunci. Inhalam și lăsam creierul să se inunde cu aceste senzații contradictorii, mă exploram, eram într-un continuu proces de autocunoaștere, și o reală senzație de plăcere creștea în mine, ca atunci cînd am descoperit din greșeală, încercînd să anihilez o mîncărime a calotei peniale, laba, prima mea labă. Am simțit limba ei cum îmi penetrează gura, parcă am și văzut un homuncul învelit în salivă gălbuie, gonoreică, dansînd sălbatic cu limba mea, în gura mea ca într-o peșteră luminată de torțe, în care cariile ei se desenează pe pereți asemenea imaginilor rupestre cu primele nuduri, primele pornăieli ale omenirii. I-am împins limba la loc în gură și am vîrît-o pe-a mea, solidă ca un penis erect, încercînd să simt aceleași furnicături ca atunci în copilărie, cînd mă frenecam cu frenezie și-mi închipuiam o curvă de la noi de pe scară, care mi-o sugea pe un săpun Fa sau pe-un șampon Schauma, aduse de la nemți de TIR-iști, cum se vorbea despre ea că o face. Îmi era bine, nimic nu mă mai putea opri, nici mirosul gurii ei, nici mirosul subsuoarelor ei, nici mirosul de cabină de probă după o starletă porno al hainelor ei. Nimic nu mă mai putea opri în afară de mama, pe care-am auzit-o strigîndu-mă de afară, chemîndu-mă la masă. În momentul acela am simțit că mă prăbușesc în gol, că nu există nimic de care să mă agăț, nimic să-mi oprească prăbușirea și căderea asta avea o măreție, cea a unui eșec incipient, avea grandoarea aia a unei finale de cupă mondială în care echipa ta ia gol în primul minut după fluierul albitrului și eșecul se cuibărește de la bun început în mintea ta, speranțele se disipă ca apa de ploaie pe o fereastră de tren în viteză și creierul pîlpîie din ce în ce mai puternic, ca o flacără sub un clopot de sticlă după ce a consumat oxigenul. Laura s-a ridicat din pat, și-a aranjat hainele și mi-a făcut cu ochiul. Daa, de asta aveam nevoie, o promisiune, un amănunt care să mă lege înapoi de lume, de viață, o promisiune îmi era suficientă, făcea mai mult decît orice repriză de sex. Promisiunea sexului devenea dintr-o dată mai importantă decît actul în sine și pentru prima dată în viață am zîmbit cald, în tip ce înghițeam saliva cu gust de rîme și blenoragie.