Poezie

arta uitării

2 min lectură·26 august 2025

Mediu

îți poți uita numele, visele, trecutul,

îți poți uita ochelarii, numărul de telefon

îți poți uita numărul de la pantof, îți poți uita fericirea.

nu poți uita drumul pe care picioarele l-au învățat

drumul pe care îl știu singure ca un cal care se întoarce acasă.

ce era de uitat, s-a uitat, a rămas doar ce prin pînza de păianjen

a vremii s-a cernut ca printr-o sită. ai rămas ce ai fost ursită.

poate universul cu stelele lui e doar un colier cu diamante

pe care îl poartă o femeie pe care n-o vom cunoaște.

ne sculptăm numele cu ametist în cristalul de întristare și moarte.

sunt lucruri mai rare decît fericirea.

sunt lucruri mai grele decît fericirea. toate spun

că ar fi voba despre tine.

cu toate astea ești o fîntînă

în care bat clopotele,

clopotele, imaginează-ți ceva greu, de metal

o lentoare, bat clopotele

limba lor de metal care spune amenințare

nu e reală, clopotele cîntă

clopotele fac dragoste cu sunetele și e atît de bine

cînd ai îmbrățișat toate femeile din inima mea în semn de bun rămas

și ai rămas singură

și nu știi cum îmi place ceaiul, atunci te iubesc, și

în urma genunchilor mei am pus semințe.

00401

Leonard Ancuta. “arta uitării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14193543/arta-uitarii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.