Poezie

armstrong

2 min lectură·11 martie 2025

Mediu

se aude așa cum stelele s-ar ciocni unele de altele

și nu știe nimeni cine a început.

dar știu eu că tu ai fost, că unde plînge o lacrimă

mai pot plînge două, tu ai fost

cînd am sunat să îmi răspundă durerea,

tu ai fost, atunci cînd pielea mi se face de cameleon

care interpretează cele mai decolorate poezii,

cînd singura culoare care mai rămîne din mine

e galbenul dintre degetele cu care țin țigara

tu ai fost, îmi simțeam viața cum transpiră prin piele

și în fiecare respirație te strigam de un milion de ori

tu ai fost, merg pe străzi de nebun și uneori, brusc

intru într-o bulă de aer în care strălucesc incandescent

ca filamentul unui adevăr,

azi îmi scot singur gloanțele ca un șarpe care își schimbă pielea

trag dintr-o țigară, cînd suflu e ca singurătatea rătăcită

merg pe o stradă care și ea merge pe o altă stradă

și nu știu încotro mă duc

e ca atunci cînd ești la început și îți alegi un nume

și tot ce știu e că suni ca un țipăt, ca o bombă

care își leagănă copilul mort

tu ai fost, treceai lent ca o femeie prin viața unui bărbat

cred că există destulă dragoste pe lume, și între noi

încît să vezi un minut cum lumina se face întuneric și invers

dar, poate mai important, ai lăsat o urmă de pas pe inima mea

cum a lăsat armstrong pe lună

00692

Leonard Ancuta. “armstrong.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14188012/armstrong

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.