Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

paradisul alb-negru

2 min lectură·
Mediu
cînd vorbesc despre dragoste îmi dă sîngele pe gură ca în filme
cînd vorbesc despre dragostea noastră simt tăișul
dintr-o parte în alta a trupului și sîngele e negru
îmi bușește pe gură ca într-un film alb-negru
și paradisul compus din toate clipele noastre frumoase
e ca un decupaj din filmele mute
doar pe alocuri îți văd buzele roșii
cum ai da cu ruj direct pe peliculă
și asta mă face să trăiesc în plus cîteva cadre
înainte să mă prăbușesc în genunchi pentru un monolog
un discurs din acela sfîșietor, un tragism aproape kitsch
lipsit de demnitate, cînd e suficient să lași sîngele negru
să vorbească, să se întrebe oricine, inclusiv eu
dacă nu era negru și înainte de filmare
dacă nu ieșea negru și-ntr-un film color
pentru că așa e dragostea, asta face ea din mine
o peliculă alb-negru cu un paradis alb-negru
într-o lume viu colorată în care curcubeele fac dragoste
deasupra mea, dar eu le văd în cea mai mută lipsă de culoare
cu o durere reală, cu vorbele mînjite de sînge
de parcă aș vorbi limba întunericului infinit
așa se întîmplă cînd vorbesc despre dragoste
mai ales despre dragostea noastră care nu mai rulează nicăieri
doar în mintea mea, un paradis filmat parcă de frații lumiere
rujul tău colorînd pelicula și imposibilitatea mea
de a-ți săruta buzele pentru a da puțină culoare
sîngelui care năclăiește pe gură.
00620
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
232
Citire
2 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “paradisul alb-negru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14187895/paradisul-alb-negru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.