Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

atît de sărac

2 min lectură·
Mediu
sunt atît de sărac
ce sărac sunt
că lumina mea e întuneric
și mă îmbăt cu sticle goale
nu gătesc în oale
țin palma deasupra flăcării
sunt atît de sărac încît numele meu e scris
cu numele tău făcut din firele de păr rămase pe pernă
cu accente puse de becul obosit care dă să se stingă obosit
de frumusețea ta,
sunt atît de sărac încît spun foame pe litere
f
o
a
m
e
și pe tine te ating ca în poze
un milimetru pe săptămînă
sunt atît de sărac
încît nu-mi permit decît un rasărit toată viața
și momentul ăsta vreau să-l împart cu tine
sunt atît de sărac încît grîul
dacă ar crește pe trupul meu
i-ar face pe oameni
înfometați de iubire
și dacă ar putea face o pîine ar mînca toți
și dacă ar face o bere
ți-aș da-o ție
sunt atît și atît de sărac
cîntecele mele sunt liniștea dinăuntrul stîncii
partituri goale, nu mai sunt furtuni
nu plouă, nu bate vîntul, nu ninge, curcubeul nu are culori, e negru
atît de sărac sunt
fără greieri, fără licurici
fără cuvinte de dragoste
sunt în închisoarea mea fără gratii
atît de sărac sunt
închisoarea mea fără gratii
care tu ești
nu am nici ferestre
nu am nici lună nici stele
dar îmi poți atinge sărăcia
e o umbră dintr-un film și ecoul unei trompete
sunt atît de sărac încît nu am început
și nici sfîrșit
sunt ca ultimul tango la paris pus pe pauză
pe scena cu urvă
pentru că sunt atît de sărac că nici măcar nu pot spune curvă
și dacă spun oare
nici eu nu știu
dacă e soare sau moarte
atît de sărac sunt
încît ca să te iubesc pe viață
dau cu o monedă de cinzeci de bani
care cînd cade
are cinci bani
atît de sărac sunt
încît nu-mi permit ambulanță și un echipaj de resuscitare
îmi iau singur inima în mînă
măcar o clipă să te iubesc
atît de sărac sunt
că nu-mi permit să pun punct
00646
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
339
Citire
2 min
Versuri
62
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “atît de sărac.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14186284/atit-de-sarac

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.