plouă afară, plouă cu lacrimi de cîine

am zis că nu-l mai comentez pe Leo, ca să nu poluez puritatea spaţiului gol de sub textele sale, cu care s-a obişnuit aşa cum câinele se obişnuieşte cu căpuşa, dar... Leo mi-i drag, aşa cum mi-i dragă pălinca, înjurându-mă din pahar, ca nu cumva să o beau... Măi, Leo, trecând peste anticipatele tale înjurături, deschid, din nou, calea, spre dialogul câinilor şi al lacrimilor, consubstanţilitate stănesciană. Şi mă repet, aşa ca prostul în faţa templului tău, întrebându-mă: ce dracu se întâmplă cu scrisul tău? Fiinţa ta, te priveşte, dar cuvintele? Cum de el, Logosul, a dat-o pe cotite, aburindu-te?

despre consubstanţialitate. Şi ca să fiu mai aplecat asupra textului, observ o lipsă totală de coerenţă în ceea ce priveşte timpul şi firul acţiunii. În strofa 1 foloseşti "eu m-aş rade", "mi-aş continua", "să nu mă întrebi", iar apoi, în strofa a doua, începi cu "apoi ne-am făcut"??? Şi după aceea, în strofele următoare, continui cu prezentul??? Zău, textul tău e sub nivelul textelor de la atelier şi nu ştiu cum să fac ca să-l aduc pe vechiul Leo înapoi, cel care avea nişte poeme ce meritau tot respectul! Înjură-mă, fă ce vrei, spune că sunt un nepriceput, dar tot ce îţi spun e fiindcă îmi pasă şi te apreciez ca poet!

si oricine care gandeste ca mine considera la fel. doar tu esti mai special.

Bine Leo, dacă e cineva care gândește ca tine și te face fericit, este încurajator și benefic sufletului. Ar fi fost frumos să lase și pe aici niște comentarii, dar fiecare face ce dorește. Există și un lucru bun în toată povestea, dacă tot am vorbit de consubstanțialitate. Pe lângă Stănescu, mai ai și un pic de Arghezi în poem:

Flămânde sunteți de altă pâine,
Lacrimi de om și lacrimi de câine.