Poezie
șoapte, șoapte
2 min lectură·
Mediu
aud cum îmi trec prin cap toate șoaptele oamenilor
aud în mintea mea nașterile și moartea tuturor, aud
toate gîndurile, urile, iubirile, războaiele, futaiurile și crimele
aud cu inima suspinele, cu buzele săruturile, aud cu obrajii palmele
aud cuțitele înfipte în piepturi, aud cum se stinge lumina
și cutele din cearșaf icnind cînd a durere, cînd a plăcere
aud totul murind, totul în șoapte
stau pe un scaun și aud lumea cum se duce în jos, am vrut să zic
altceva dar deja și poezia poartă cagulă, urletele au devenit șoapte
și în urletul lumii s-a făcut noapte, ne ducem pe penis,
nu ne mai ducem pe pulă, vorbește lumea în șoapte
de parcă vorbele au acum tură de zi și tură de noapte
șșșșș, șșșș, soarele și-a pus șapca pe ochi, s-a făcut întuneric
în becuri ard lumînări să nu mai tremure pe lîngă ele fluturi
adun mucuri de țigări de pe jos în timp ce luna șoptește feeric
șșșșș, șșșș, aud cum prin cap îmi trec lent tînguielile voastre
cuvintele se destramă în șoapte
un cabaret mut, cu dansul încremenit ca-n statui
totul înghețat ca un trup de animal lovit de mașină pe marginea drumului
un cabaret înghețat în ghețar, un cabaret atît de murdar
acum și șoaptele au gustul amar
au gustul amar.
0191481
0
