Poezie
chagrin
2 min lectură·
Mediu
pînă să ajung sub pielea ta fermecată de luminile care se duelează
care ajunge prima, care să-ți facă surîsul inegalabil
că toate florile explodează în preajma ta
eu trăiesc cu așteptarea, neliniștea, stresul minții cauzate de umilire,
dezamăgire sau eșec
eu trăiesc în corpul acelui extraterestru care se hrănește cu durere și lacrimi
în timp ce tu faci străzile să se curbeze încotro vrei tu
și mai pui stăpînire pe cer și-l faci umbrelă
îl închizi sau deschizi după cum ți-e poftă de ploaie
iar la mine gîndurile urlă ca niște rîme călcate de îngeri, cum spunea cioran
eu rătăcesc în brațele tăcerii și mă străduiesc să-mi scapăr ochii
precum cremenea să-ți luminez drumul, să nu mai pășești pe trotuare
să mergi pe lumină cu tălpile goale, să stingi stelele de pe cer cu mîna
cum stingi lumînări între buricele degetelor, să dormim
în îmbrățișarea care face lumină
dar acum am spasmele unui om care moare, m-am accidentat cu iubirea
și coma mea a devenit o durere de o sută de ani,
moartea e doar o oglindă în care îmi pot admira durerea
doar tu mă poți resuscita cu un sărut, îmbrățișarea ta mă învață mersul
nimeni nu va ști cum reușesc să respir
te iubesc și în iubirea mea sunt complice vieții.
00736
0