problema restrînsă a celor trei corpuri

mai întîi îl tundem pe dumnezeu la zero

îi rîdem în barbă în timp ce îl bărbierim

și apoi îl punem în bancă să învețe că în problema celor trei corpuri

iubirea e un punct lagrange și se învîrte odată cu noi și nu cum vrea el

și dacă nu-și face temele îl punem la muncă și duminica

poate așa înțelege cît de mult s-a grăbit să facă lumea asta defectuoasă în șase zile

că doar avea o grămadă de timp și numai să-i vezi pe cei care vin de la înmormîntare

cum zîmbesc, ușor amar, ușor pierduți, ca și cum ar spera pentru moment

că moartea nu e ceva permanent.

apoi facem dragoste cu gravitația, adică plutim așa prin univers

căutînd o salcie care nu plînge, ori e rasta, ori are creastă

să fie lîngă o apă în care ne putem scălda de două ori fără să se schimbe

o apă imuabilă în timp de parcă ar fi o unire a lichidului amniotic

al mamelor noastre

și apoi te-aș învăța să faci fluturi din gene, doar închizînd și deschizînd ochii

iar tu m-ai învăța să pictez castele dispărute în nisipul unei mări care e geostaționară

cu iubirea, marea aceea turcoaz care aduce la mal doar iubirile moarte în somn

mai aruncăm o privire și către dumnezeu să-i atragem atenția că iar a greșit ecuația

că iubirea nu e o sumă de bani ci un punct lagrange între oameni

e un al treilea corp în care se regăsește toată fericirea și bunăstarea din lume

nici măcar norii sau păsările nu au inventat zborul

nici frunzele luate de vînt

ci doi oameni care prin iubire pot opri mărul lui newton să cadă.

dacă secolul acesta nu va fi al iubirii, atunci nu va mai fi deloc.