caramel, bonbons et chocolat

stau cu furculița în fața ochiului care te-a văzut și sunt gata

să-mi mănînc din privire

să mă gîndesc ce prăjitură ești tu, să te visez negresă cu ochii verzi

să fac din lună un blat de pizza și să presar stele

să mă joc cu întrerupătorul de la bucătărie

cînd aprind lumina dispare întunericul în care te-aș ascunde și ți-aș mîngîia sînii

pînă ai geme ca un vulcan gata să erupă

apoi sting lumina și apare întunericul în care nu-mi mai vezi nici ochii în care te-am înecat

nici zîmbetul sub care freamătă sărutul

și e doar întunericul în care dragostea n-are culoare și nu poți picta

chipul meu pe întuneric pentru că aprind iar lumina

și genele tale se ating cu ale mele ca doi copaci peste un drum care nu știm unde duce

ca două furculițe înfometate de profiterol

și sting iar lumina și-mi las mîinile să viseze pe trupul tău

ca un pilot de raliuri pe toate curbele

și tu îmi pui mîinile pe ochi să nu se mai facă niciodată ziuă

să stăm la adăpostul întunericului

pînă te învăț pe de rost

ca un orb care și-a distrus singur vederea

să nu vadă cînd pleci