Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

sunt extrem de gol

1 min lectură·
Mediu
dar nu dezbrăcat de haine, nici dezbrăcat de piele
nici golit de interior, nici de gînduri
sunt gol, nici ca împăratul, nici ca vidul
sunt gol ca înaintea timpului, a spațiului și a iubirii
cînd nici dumnezeu nu era
nu sunt gol ca un cadavru fără viață, fără organe
nu sunt gol ca un oraș nelocuit, nu sunt gol ca pălăria în care
n-a aruncat nimeni bani
nu sunt gol ca o inimă care a consumat iubirea ca pe-o cartelă de net
sunt gol ca o inimă stoarsă de om pînă fac păianjeni în vene
sunt un gol plin cu un alt gol, mai mare
un strigoi în viață iubindu-și striga cu strigătul în gol
ca un frigider cu becul ars
ca o cămară care sapă un tunel spre altă cămară.
nu sunt gol ca o propoziție fără sens
sunt gol ca o propoziție cu sens, neîmplinită, mai tîrziu
cînd nici cer nu mai este, nici pămînt nu mai este
și totul e sterp, atît de sterp
că doar în pămînt sunt copiii care trebuia să fie în pîntece
sunt gol ca o sticlă din care am băut eu și dumnezeu
și dumnezeu e beat.
02779
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
195
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “sunt extrem de gol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14181481/sunt-extrem-de-gol

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

OI
Ovidiu Isan
Nihilism nu e, că vorbeam atunci de un soi de spleen coroziv. E apofatism pur, paroxistic până ajungi să tragi un chef de-o noapte cu Dumnezeu în pofida inexistenței Sale conceptuale. Apoi, ne lași să ni-l închipuim pe Dumnezeu mahmur cerând să se dreagă cu un borș acru de existențialism. Dar nu, nu este doar existențialism. Recitind poemul…mi-am dat seama că puteai să spui că “sunt gol ca un Dumnezeu mort”, dar morții nu beau. Un Dumnezeu care te golește și se îmbată e un Dumnezeu viu. Și golul se umple de acest sens viu, original.
Desigur, aberez nițel că mâine e luni. Mi-a plăcut poemul. Poate prea mare cascada de comparații, care degradează ușor senzația de gol abisal din prima strofă.


0
OI
Ovidiu Isan
Atât de gol că nu-ți mai rămâne decât un chef cu dumnezeu (care conceptual nu există) în care te bea și te bei deodată. Un dumnezeu beat este un dumnezeu viu, atât de viu că se face muci dintr-un chil de vin și a doua zi cere să se dreagă cu un borș acru de existențialism. (de asta nici nu ai spus, deși se putea spune: ”gol ca un dumnezeu mort”).
Poemul îmi lasă impresia unui excurs mistic apofatic, strigătul unui stâlpnic din pustia pustiei.
Nu doar că mi-a plăcut, am pipăit golul!
Mi s-a părut că în strofele 2 și 3 senzația de gol abisal sau drama acestui gol este ușor diminuată de șirul bogat de comparații. ( ex: mă gândesc că un frigider fără bec nu este chiar așa de speriat ca să contribuie la senzația de gol extrem). Doar o impresie în privința expunerii.
0