cum dezbraci universul de stele

nu e o surpriză pentru nimeni faptul că în naivitatea lui cerul a desenat mai bine luna decît orice pictor

și în mod ideal mirosul de fum nu poate ieși dintr-o fotografie ceea ce contrazice flagrant zicala că

nu există fum fără foc și îți poți dezbrăca singură rochia în cadrul unei ferestre interioare pe al cărei pervaz

o să-mi las odată ochii măcar să mă pot simți vinovat de frumusețea involuntară a sînilor care roșesc

în locul obrajilor și îmi simt viața irespirabilă ca aerul dintr-o sală de așteptare vara

cînd stratul de ozon se lasă filtrat de aerul condiționat care nu mai face față nici caniculei

nici transpirației

nu e o surpriză pentru nimeni faptul că poți fi un ceas solar pe o plajă pe care nu aștepți pe nimeni

deci nu mai există întîrziere în dragoste ci doar amînare

așa cum ajungi să îți uiți gîndurile în preajma ei

nu e o surpriză pentru nimeni faptul că dragostea e ca sarea, nu expiră niciodată dar din motive

mai mult sau mai puțin clare milioane de ani de așteptare și evoluție mă fac un ceas solar

care arată că nu mai număr orele sau minutele ci firele de nisip care ne despart

la fel cum numeri nasturii tuturor oamenilor pe care îi dezbraci cu privirea

cum dezbraci universul de stele și-ți pierzi orientarea

și odată ce-a dispărut spațiul te gîndești ce simplu a fost să fim unul în altul.