Poezie

kurt

2 min lectură·26 martie 2024

Mediu

s-a întîmplat în seattle, 1990. gustave le bon avea dreptate.

mulțimea era în delir, dar nu era delirul ei.

cînd a dărîmat echipamentele de pe scenă, cînd le-a arătat puterea

ei au simțit puterea. energia unui om

emoția unui om furios care își exprimă durerea și neputința de a schimba lumea.

era vulnerabil, ca toți oamenii care înțeleg ce se întîmplă

în jurul lor. așa că arăta o emoție brută, distructivă,

și poate de aceea ne-a plăcut, că spunea el ce nu puteam spune noi.

era conștient dar în același timp visa. ca wittgenstein,

visezi cît cuvintele, limbajul, te lasă. dincolo de asta

este felul în care te transformi din bestie în iubire

cînd frumusețea nu mai înseamnă nici haine, nici bunătate

cînd frumusețea este luna căzută în fîntînă pe care o scoți în găleată

cînd frumusețea este creierul tău care explodează multicolor

cînd te aduni singur cu mătura de pe jos, îți bei creierii

îți violezi sîngele, cînd te eliberezi din lanțurile preconcepțiilor

cînd poți să fii slab în fața unei femei și iubești iar moartea e prima parte

cînd poți să dai greș, cînd viața nu înseamnă nimic dacă nu o faci

să însemne ceva.

pur și simplu a coborât de pe scenă, s-a așezat și a plâns

o jumătate de minut. apoi a fost bine. așa spune lumea,

dar ce știe lumea despre sufletul tău, ce știe lumea despre faptul

că o stea îndepărtată luminează în inima ta și asta se întîmplă atît de rar

pentru că e un secret doar al celor care îl vor lua cu ei

mai departe.

te înțeleg, la fel ca pe nietzsche. dăm vina pe noi pentru orice eșec.

dacă știam astrologia, era vina planetelor.

te înțeleg. ne vedem acolo.

00757

Leonard Ancuta. “kurt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14179088/kurt

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.