Poezie
albumul hardcore
34 min lectură·
Mediu
albumul hardcore
bătrînutrăgător
hardcore no. 1: și am văzut cum se strigă iubire
și am văzut cum se strigă iubire pe muie
o cruntă și mare despărțire cu inima-n cuie
cum pula îți bate la ușă iar ușa se deschide pentru un fraier
care îți bagă bani pe gît în loc de aer
tu te dai cu domnul goe prin tromboane, prin rezervoare
să fim ca o lipsă de sex pentru onoare
că nu te-am futut ca să fii fericită
să fii din maimuță, om, să fii omenită
deși cînți la flapșoi ești o ființă tristă, o fată simplă în batistă
n-ai aer să umfli o pulă, mai mult are o libelulă care face glovo
care arată ca omul lui gopo dar e obez ca un maidanez
care a înghițit un oraș, ca un polițist de pluș
îmbrăcat în haine din aripi de muște,
pentru că vrea să te lingă în pizdă cînd ești pe ciclu
și pentru mine e totul simplu,
șapte rățuște, pe care le fut, le înec, le învăț să probeze rochii
le dau de fumat tot ce văd orbii
e prima mea misiune spațială
să fac viața să fie națională, rațională
pun romînia în patru labe că îmi place orală
puțin trist, puțin belit
mi s-a înmuiat pula de-atîta iubit, fac grătare pe stele
să te scap pe tine de-atîta durere
se vede de la conservator că-mi iau mințile
și-mi dau doctoratul pe covorul zburător
nu ne pasă nouă ce spun știrile de la digi, ne omoară ce mai faci didi
dacă se mai cacă instantaneu, cu o gură de votcă și puțin sufleu
sau zece kile de bere, să simțim puțină plăcere
că se scurge berea încetinel
datorită diferenței de nivel
tu te dai cu domnul goe prin tromboane, bomboane și alte tomberoane
o să-mi dau cu parafină pe pulă să-mi alunece pula ca sania
cum se sărută paraziții cu bug mafia
sunt un parașutist autist care în loc de parașută am un butoi
d-aia sunt trist, am văzut o gagică la un chef, i-am vorbit în franceză
ea la oboi, acum e totul mai clar,
vine o vreme cînd apa care trece prin sită imită o iubită
care trece prin altă iubită
puțin trist, puțin belit
mi s-a înmuiat pula de-atîta iubit, fac grătare pe stele
să te scap pe tine de-atîta durere
se vede de la conservator că-mi iau mințile
și-mi dau doctoratul pe covorul zburător
am o alergie la felul în care îmi faci laba, dar o tratez cu marijuana
stau întins, mereu împins
în pizdă, că mie îmi place bezna, sunt parazit și prieten cu eczema
becul nu mai e gazdă pentru fluturi, doar pentru fraieri
întunericul e doar să ținem iubirea în aer
puțin trist, puțin belit
mi s-a înmuiat pula de-atîta iubit, fac grătare pe stele
să te scap pe tine de-atîta durere
se vede de la conservator că-mi iau mințile
și-mi dau doctoratul pe covorul zburător
și am văzut cum se strigă iubire
o cruntă și mare despărțire
cum pula îți bate la ușă iar ușa se deschide pentru un fraier
care îți bagă bani pe gît în loc de aer
hardcore no 2: ca un defibrilator care resuscitează colibri
aș fi sau nu aș fi un defibrilator care învie copii
sau un nor pe care să îți iei lecțiile de zbor
cît despre vise ne înțelegem din start că sînt compromise
că vine iarna și se lasă seara, și pula unui colibri
te-a ajutat în weekend să-ți revii
ce e mai trist e că poezia moare și eu sunt muist
și am un defibrilator pentru colibri, nu pentru iubire
că pentru zbor avem prețuire, nu pentru nemurire
să moară asfaltul sub tălpile mele
dacă pentru copiii cu lipsă de tați nu sunt zile grele
uită tot ce ți-am spus pînă acum, avem carcalaci cu o inimă mare
mîine se lasă cu sex, e serbare
lumina de pe soare se duce pe lună
vine pe pămînt cu o dobîndă mai bună
că mai sunt și alții de eu par autist, poet vesel de altfel
întotdeauna trist, cu garda probleme, cu droguri și noroi
fumez numai pămîntul, visez numai strigoi, și vine iarna
lumina se întoarce înapoi în stele, și pula-mi stă între țîțe
să facem și țîțele mari să fie mai finuțe
ca o operație estetică pe literatură, două foarfece mari
și doi pumni în gură, dacă ești cu muia, îți fac ciorile din cișmigiu
statuia, eu am un defibrilator pentru defibrilatorul
care resuscitează dragostea, problema-i fereastra prin care te ascunzi
prin care plîngi pînă ye trezești cu creieri uzi
uită tot ce ți-am spus pînă acum, avem carcalaci cu o inimă mare
mîie se lasă cu sex, e serbare
lumina de pe soare se duce pe lună
vine pe pămînt cu o dobîndă mai bună
și iar te văd cum vrei să-ți bagi pula într-un om de zăpadă
pe ideea că e o femeie de zăpadă, că acum și el are parte de sex
că mecanismul lumii e tot mai complex, băgați-ai pula în nori
și norii să zică, viol, noi suntem lesbiene
că pizda e doar încărcătoare de gene,
că universul atunci cînd s-a format
era un feminin la pătrat
că d-aia triunghiul are cel puțin cinci laturi, d-aia fluturii trăiesc doar o zi
că tu iubire prin pulă n-o să mai fii,
că există o constantă universală care îți face inima ca pula să îți dea pe afară
ce trist ce gunoi ce noroi între noi, pe șoaptele nopții patinau fix ca-n pizdă
durerea, tristeațea și-un vis care o dezmierdă
cu două degete amare ca ale tale
să umfli durerea din tine, să umfli jalea din tine ca un balon, să poți face din carte un pom,
să te masturbezi ca într-un balet, să poți scuipa apoi umbra spermei la closet
să ai un defibrilator care resuscitează colibri dar trezește fix dragostea
e ca pula mea fix ca pula mea care face nemurirea
mai tînără
uită tot ce ți-am spus pînă acum, avem carcalaci cu o inimă mare
mîie se lasă cu sex, e serbare
lumina de pe soare se duce pe lună
vine pe pămînt cu o dobîndă mai bună
hardcore no 3: mintea mi se învîrte ca un vinil
după două sticle de pelin ce plictis e la tine-n vagin și am harta gurii tale
pe pielea pulii mele, mai bine beau cu băieții să iau la sloboz tot cerul nopții
mă tîrăsc prin șanțuri să-ți caut chiloții să zbor cu ei ca traian vuia
că știu că îți place foarte tare muia
tu cuvintele le ai între fese, poate de asta a încetat să-mi mai pese, stau ca un submarin,
un pahar de votcă într-o halbă cu vin, sunt o inteligență artificială care fumează
că am învățat viața care contează, hai rulează să mi se învîrtă minea
să-i punem bisericii fustă și să-i facem dantură, să bem cum ne-am luat pilula
că e pensia mică și viața mai mică, mă doare în pulă
îți fac o salată de palme
și o salată de pulă,
că viața se petrece în gură
ai travaliu cu căcatul iubirii
dar ai lua-o la muie în metrou la unirii
ți se arde fierul de călcat cînd te fut
sunt ca un curcubeu în rut
eu îmi dau un f5 la viață
tu rămîi doar o paiață
te învîrți în jurul meu ca o bagaboantă în jurlul unui bemve, eu beau cu băieții
pînă tablorile se confundă cu pereții și mîna ta pe coaie
e ca nea gheorghe care mulge o oaie, am citit nietzsche și știi ce
îmi ascut pula pe coasă, oasele tale gîndesc mai mult decît tine
că se îngroapă sub masă
te provoc să te privești în băutură că oglinzile te refuză, ce sloboz viața e simplă
ai pizda confuză, visezi două puli dar ai o singură cameră, mi se rupe în zece
că moș crăciun îți aduce o pulă, tu vrei să o sugi dar el refuză
fac și eu o moțiune să fumez ceva, că pe pizda ta e chipul tău răstignit ca isus
mai trag două fumuri și mă duc cu pula mai sus, să te mint cu minciunile tale
că pula e tare, te-am futut rece și te-am futut caldă, ca ciorba unui bețiv
care n-avea bere în halbă
îmi trec ochii prin tine că ești o strecurătoare de pulă în care nu rămîne nimic
ca o muzică pe care o ascultă un surd, știu că mă iubești de ajungi la smurd
am un mindset cu băutură și curve, tu ai toată viață în pizdă
de parcă toate stelele îți ejaculează în gură, și te fut de parcă aș fute un zid
mă simt ca țepeș în baia lui baiazid
îți fac o salată de palme
și o salată de pulă,
că viața se petrece în gură
ai travaliu cu căcatul iubirii
dar ai lua-o la muie în metrou la unirii
ți se arde fierul de călcat cînd te fut
sunt ca un curcubeu în rut
eu îmi dau un f5 la viață
tu rămîi doar o paiață
ți-am luat mărgelele de la palincă și ți le-am pus la gît
pentru că nu te-am iubit doar voiam să te fut
și mi-a plăcut mereu clanța, dar nu pot să-i dai muie lu baba cloanța
ai o frumusețe ciudată, trebuie să beau două săptămîni
să-ți pun mîna pe sîni, mai durează două săptămîni să mă deschid la pantaloni
să-ți arăt pula mea cu mii de neuroni
mă încalț cu tricoul și îm pun prunii în cap
și dacă vrei să-ți mai spun ceva
limba mea pentru tine e o macara
mintea mi se învîrte ca un vinil, și mă freacă un gînd sunt pregătit să mint
te iubesc ca o gumă care îți minte gura cu o aromă de spermint
hardcore no 4: vă ador, îmbrăcați-mă-n clor
am vrut să spun dor, dar mi-e dor de tine ca de o muie
cu o femeie nenăscută, care nu are dumnezeu dar vrea să se fută
toată planeta arde, dar ție îți arde de pulă, te cunosc de undeva
dar de ce te fut în gură în gară la constanța
ai coaie, ca două vișine pe care ți le pui la urechi
mai bine vii și ne futem în două perechi, tu vino cu viața să ți-o iau în pulă
fac un copil cu viața ta, că am pe pulă cagulă
frumusețea ta miroase ca tămîia, beau cu băieții și le povestesc muia
cînd stăteai în genunchi în fața icoanei și eu nu sunt un parc sau o stradă
alăptam ochii triști care vor să mai vadă
că pula încă mai poate avea gust de dumnezeu chiar dacă n-ai bemveu
lasă tristețea, lasă chiloții în vine, acum apare tramvaiul lunii pline
să te umple cu lacrimi de bucurie că o palmă nu înseamnă orgasme
că o pulă mică nu vezi nici în basme, că poți să ți-o tragi cu un pokemon
numai că eu am pula lui ombladon
și mă dau cu pula mea de pe venus pe marte, iubitul tău are pula care vă desparte
și mi-e și milă și silă și mai bine plec departe, ai huilă pe suflet și un piept chior
mi se rupe pula că nu-mi mai e dor
vreau să te fut în cur dar ai curul pe față și probabil o să te iubesc în altă viață
tu mergi ca toate femeile cu pizda în geantă, dai cu ea pe la pioes
și iubitul e fericit că pula nu i-a murit decît după două minute
fericiți că avem ce mînca decît că avem ce fute
dumnezeu stă pe un veceu turcesc și se cacă pe noi
nu mai putem da timpu-napoi
e simplu să bei s-o arzi pe droguri
să fii golani să fuți pe bonuri de masă
cui pula mea îi pasă că atunci cînd te întorci acasă
e doar o groapă de gunoi, îmi bag pula în vene
să mă droghez cu mine pentru o vreme
dimineața îți fute greața, ai în cap albeața rămasă de la sperma uscată
care îți zîmbește ca un vis pe față
nu mai merg cu taxiul de la liniște la furie, iau tramvaiul
beau cu băieții, admirăm pereții ca paraziții și fac luna liniuțe
s-o trag pe nas și pun stelele la bong
pînă singurătatea dă gong
mă numără moartea pînă la zece și la zece mă trezesc cu tine în pulă
munca nu e rușinoasă dacă ajungi beat și tîrîș acasă
cînd ai pula gps și o bagi în gagică fără pin ca în pioes
că ai o mie de motive să-ți aprinzi o mie de țigări
dar dacă ești prost se lasă fără urmări
vine ciorba și e mai acră ca femeia care te înjură cînd are un bărbat în dulap
dansez în pizda ta mai bine ca zorba că nu-mi mai pasă
că am văzut cum casa a luat-o la vale pe coastă
cică dumnezeu te-a făcut din coasta mea
îmi sugi pula, să mi-o folosești pe post de pastă
îți scriu versuri cu spermă pe dinți, mai trist ca hrușcă
în rugă pentru părinți
dă fă banii, vreau să mă îmbăt cu amintirile pe care le-am uitat
că nu mai ești acolo, îmbracă-mă-n clor să nu-mi mai fie dor
să merg pe droguri și băutură ca un tir în pantă
să stau cu o femeie pe tavan dar să ne futem în cer
să fie becul soare ca un punct de reper
uite ruina din mine pe care n-o vizitează nimeni
depanez o votcă un joint și fac din vineri tot vineri
mă uit la mega image văd o benzinărie
tu ai cremă de la durex cu numele meu, iar mie
mi-ai spus să urc pe coastele tale, eram rupt și era greu
mi-ai confundat numele cu al lui dumnezeu.
hardcore no 5: sunt antrenor să vezi triplu
mă spăl între degetele de la picioare și scot o poză, e cu tine oare
la non-stop stau muștele cu burta în sus, eu caut un dildo
nu știu unde l-am pus, pe nume vasile, sunt antrenor să vezi triplu
ca romînia, un antrenor fără titlu, vorbesc germana
dar înțeleg doar zuruk, îmi bag un kilometru de pulă în tine
dar scot doar o sută de metri, ca la autostradă
ce fac cu restul de pulă? îl bag pe card și mă duc să îmi pun poza de gard
să cîștig în campanie cu stele pe umăr,
îți lași fata cu mine să fac pe don quijote
să cîștige și liftul cel mai de sus etaj, cînd tu te fuți eu iau note
să bem o înmormîntare, că e cel mai bun loc de parcare
pe care parchează vasile, un dildo mov, dispărut în neant sau poate în mare
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
am o pulă care are are o pulă care vrea să-ți dea un pupic
între noi nu mai e mult, doar un nimic.
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
între mine și tine e doar o gură.
sunt curvele ca muștele pe lîngă un bec de non-stop, vasile fute bine
din primul foc, nu avem droguri dar avem iubire, suntem trei fraieri
fără tine, am o pulă sculată care s-a făcut lată ca un bețiv într-un șanț
mă întreb dacă pizda ta poartă lanț
dacă mă spînzur vreau să mă spînzur cu litere mai ales cele din cuvîntul pulă
să fiu ca premierul care se fute singur în gură, nu te-am nimirit în pizdă
te-am nimerit în cur, îmi cer scuze dar lumina era de abajur
îmi iau licența pe pulă, că nu se poate pe creier
fac porno cu realitatea, că sunt doar un fraier
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
am o pulă care are are o pulă care vrea să-ți dea un pupic
între noi nu mai e mult, doar un nimic.
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
între mine și tine e doar o gură.
miorița poate îți suge pula, dar tu o vezi cea mai urîtă dintre oi
că a omorît un om, sau poate doi, am făcut un ceas solar cu pula mea
să fie miorița prietena mea, că vreau să văd triplu
de la trei jointuri care se scurg în mine ca o perfuzie
făcute cu magneții tăi de pe frigider să zic că am fost în lume
că te-am futut pînă am acceptat că nu mai am nume
că mi-ai zis să șterg poezia, de parcă m-aș șterge la cur
cu nichita și dora, cu aspiratorul care face muie la berbeci
ca ecaterina teodoroiu, dacă nu faci o muie nu treci
zice parazitul că realitatea se scufundă
nu e panică e palinkă, asta nu e rochia ta e rochia universului
care te dezbracă să ai ochii plini de dragoste mai mult decît o vacă
să te fut împrejurul bălții în care îți plîng ochii, rămîi cu băieții
care atîrnă de firele de tramvai după ce moare tramvaiul la miezul nopții
la ce bărbat o să apuci să te bărbierești și tu
în locul lui, poate îți lași și coaie, mi-e scîrbă de minciuni
pula mi se-ndoaie, eram prieten cu alba ca zăpada și scufița roșie
le-am luat la o poștă și acum am șapte copii, era mai bine o muie
sărutul hiroșimei de eugen jebeleanu mi se pare mai sexi
decît o muie pe care o face odorizantul cu braduț în mașină
hai că pula mea e ca o sticlă agitată de pepsi, dacă îmi tîrăsc coaiele
pe sînii tăi mai descopăr o planetă și cineva o zodie nouă
e nouă fără nouă că nici o femeie nu e nouă și din nouă
ajungem toți în istorie, în pula mea toți bărbații suntem
ca stema de pe steag decupată pentru glorie
haide zaraza, mînca-mi-ai faza, se prăvale compresorul
la tine sunt băieții care întind linia și zborul, mă cobor pe o funie
care îți atîrnă de lindic, eu spun doar trei versuri, mă doare în pulă
ca paraziții, că sunt mai pudic
văd de trei ori iubirea într-o pizdă
și îi cer întelingenției artificiale să îi dea muie lui dan puric
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
am o pulă care are are o pulă care vrea să-ți dea un pupic
între noi nu mai e mult, doar un nimic.
haide zaraza, zîmbește-mi pe pulă
între mine și tine e doar o gură.
hardcore no 6: am un picior care îmi rămîne în urmă (baladă)
eu chiuretez realitatea că fac din dragoste o curvă, am un picior
care îmi rămîne în urmă, în urnă am doar alcool și mă dor
ochii care se pișă pe pizda ta, că nu mai vreau să fii a mea
am luat cerul albastru și l-am făcut de culoarea căcatului
că și iubirea e de culoarea păcatului
fut o secundă, dar secunda nu are orgasm, e cînd vrei să fii om
ai doar un spasm, ne întrebăm ce e adevărul, în loc să ți se scoale pula
ți se scoală părul, eu avortez realitatea să ți se pișe în gură pistolul
dai cu votcă, și încă una, arunci salariul cu ură
prostituata din tine a devenit virgină, trăim în prezent
frumusețea e la depou, tu față de tine ești o străină
te întorci în casă ca într-un cavou, și cînd strigi iubire e doar un ecou
îți scriu pe mașini de lux numele tău deși îți cumpăr două eugenii
că ai pulă din plin și o euglena verde, o sugi rău
să mă faci trist, poate d-aia beau cu mii de bețivani
să zică fata de la nonstop că vrea să se fută cu mine o sută de ani
scot votcă din deșert a fel ca petrolul, și pizdele plîng cu ochi ca carmolul
mă fut ca ivan pațaichin în lotcă, fac lumea mai mare ca marea
fumez cu prietenii mei, fumez și inspir starea
eu fac cuțitele să se ascută singure, eu fac femeile să se fută la fel
întotdeauna între mine și tine există un el
mă doare în pulă, mă doare și-n lună, mă doare pe pluto
ca în desene animate nu e loc ca tom să-l fută pe jerry, uit-o
dacă o face nu mai e loc de un nou episod, nici eu nu te fut
îmi iau inima în chiloți și mă mut
sunt un jedi privind cerul gol, aprind sabia și luminez iarba
fac trei cercuri prin care te dezbrac, să-mi crească barba
pe labiile tale ca o poveste de iarnă, că ai pizda rece
ca un derdeluș descris de brîncuși, a, era coșbuc
sugi pula tîmpito, poți să stai sub masă
e de dat muie, ești la tine acasă
au intrat știrile, cică nu mai sugi pula, că-ți cad stelele în ea
pot să-l pun pe cărtărescu să-mi cînte o baladă pe care să dansăm
mai bine am bea că poezie conține și o lume rea
aș putea sta în pizda ta cît campionul universului la înec
dar după aia îmi iau o votcă și plec
te apropii de mine cum pleacă lumina din bec, beau de o săptămînă
te aștept și petrec, am fumat două filme porno, cînd văd un joint
îi spun bongiorno, dacă îmi dai o sută mă mut în direcția greșită
mîine mă fut cu altă tîmpită
cînd cerul e verde și noaptea e gri poate ne vom aminti cum vom mai fi
unii bombardau fîșia din gaza și eu mă gîndeam care e faza
că îmi intra pula în tine ca trenul în gară
și viața în sine e toată amară
l-am scos pe bacovia să iasă din sine să stai în genunchi să-mi scoți tot din vine
viața e de altfel ușoară, dacă nu scoți pula pe-afară
iubire, bibelou de cincinal. tu mi-ai pus inima-n formă
mi-am făcut cu tine planul anal
am un picior care îmi rămîne în urmă
cînd merg înainte la tine mă gîndesc
dacă faci muie simplă sau te vopsesc.
șoptesc pe la colț toată noaptea
mă uit pe salcie plîng, mă uit pe trestie mă înalț
mă descalț, mă dau cu irina baianț,
am pula sculată de o mie de ori și prrin ochi
îmi trec mii de fiori
mi-o suge pămîmtul mai bine ca tine
am un picior care îmi rămîne în urnă
viața e frumoasă pînă la urmă.
hardcore no 7: are și votca rochia ei
poți îmbrăca fericirea într-o femeie sau un bărbat
poți face fericirea într-un pat sau într-un cer e ca în literatura japoneză
te fuți în cur sau în pizdă, e la fel, nu mai știi dacă îți place mamele sau manele
îți place chupa chups că atunci cînd îți vezi pula zici ups
treci cu bocancii prin viață ca un soldat împușcat în cap
e prima dată cînd cred că viața e o moarte pusă pe rap
vreau să aprind o viață de la alta ca două țigări, să fim noi în vie
să ne dăm muie cu struguri, să fie
să avem măcar o lumînare la cap în loc de iubire, că o pulă în gură
e prilej de orbire, că te citesc în braille, și pielea ta mă duce direct la versailles
cu tine îmi dau doctoratul în muie că sunt bun la gură
tu o sugi tandru dar mă privești cu ură
pentru mine luna plină e lumina de la nonstop
să fac curățenie înseamnă să-ți fac pula mop
eu trec prin inima ta ca superman prin caleea lactee
țîțele tale plîng cu blesteme și dureri din cîmpiile elizee
sunt sărac că nu sunt iubit, dar am un milion de dat
îmi bag pula în cer, îl doare și știu că e păcat
mai bine o dau cu golanii, baștanii, pehlivanii, fac înconjurul lumii
într-o o pizdă decapotabilă, dar cînd mă uit la tine ești o țigară
lîngă o femeie gonflabilă
am citit jules verne, cinci săptămîni în balon dar cînd am practicat
am stat cinci săptămîni în prezervativ, să-mi bag pula
am învățat să-mi parchez flapșoiul cu frîna de mînă la tine în gură
și o fac cu dragoste, fără pic de ură
stau cu gherțoii poate prindem o stea să o punem pe-o curvă
turbarea e noua culoare a pulii prin vulvă
am sărutat în pulă toți bărbații din bucurești
pentru că mi-ai spus că mă iubești
pentru mine luna plină e lumina de la nonstop
să fac curățenie înseamnă să-ți fac pula mop
e toamnă și e vreme de schimbare, să-ți bag pula în pizdă
e cum ți-aș aduce o floare
e tragic dar mai degrabă e magic că mi-ai suge pula în budă la control
dar mă gîndesc la tine și ocolul silvic e doar un ocol
cum m-aș da după nori de parcă pula mea ar ejacula numai flori
se schimbă vremea, se face rece, murim unul în altul ca zero în zece
port pe mine doar privirea ta, mi se scoală pula
am auzit că realitatea are un efect morbid
cînd îmi sugi pula parcă ai suge carbid
are și votca rochia ei, îmbrăcată de zeci chiar sute femei
stau sub luna de la nonstop și beau o votcă pe ciclu
dumnezeu e unul iar eu sunt multiplu
pentru mine luna plină e lumina de la nonstop
să fac curățenie în inima ta înseamnă să-ți fac pula mop
hardcore no 8: neejaculare
haide s-o ardem ca într-o pauză de la teatru
mă piș pe tine și mă simt bine sper să nu faci pe dinți tartru
și mă traversez pe mine ca pe o trecere
de pietoni pe care mă calcă mașina mi-ai înghițit pula și ai fugit de la locul faptei
am fost aseară la o curvă care avea zîmbetul tău
acum mi-e mai bine, mi-am făcut laba la sandy belle
n-am ejaculat că e exact cum ți-aș fi borît fața
în fața casei tale fix la patru dimineața
ești hater, e bine
cînd mă piș e ca și cum aș trage apa cu tine
dar ce facem cu ea, cum zice sorescu
nu-mi spune dumneata
sunt trei oameni beți care au băut cu asaftei
și pe mine mă doare în pulă, te iubesc de ieri dar azi iubirea-i minciună
am fost la o curvă întelectuală
nu știa cum să-mi bage pula în oală
hei, ascultă-mi iubirea în piept dacă vrei
amintirile sunt un fel de lapte acru
aspru, a spus iliescu eu mă simt ca un extraterestru
n-am ejaculat aseară, deosebit
că a intrat o curvă într-un meteorit dacă o pricepi pe-asta
cu pula mea poți să îți bați nevasta
sunt cu pula sculată ca țepeș pe turci
mi-ai făcut mințile muci, te simt ai pula în pizdă cum aș bea eu absint
la nonstop a luat luna foc, și plăvanii beau acum bere la wok
mi-ar plăcea peste două mii de ani să-mi fi nevastă, să scap de fisc
să și scap de năpastă, că o ard literar și cu pula mai rar,
dacă înțelegi asta, cu pula mea poți să-ți bați nevasta
am o datorie pe datorie să fie o mie pe altă datorie lui cheloo și ombladon
că mi-au dat cuvinte curgînd din bidon, că beau cerul
admirînd norii și zic că e o ciorbă cu găluște
îmi strîng pula în garaj că nu vreau să mi-o muște
de fapt despre asta e neejaculare că n-are nimeni gură
să ți-ia ca lumea la muie, toți stau pe cuie și pe bonuri de parcare
suntem în ue, merge și puțin delăsare
dacă există trădare ne trădează pe toți
nu ne mai ascundem filozofi printre hoți
ne ejaculăm puțin din iubire
haide, că moartea n-are despărțire.
hardcore no 9: cînd o facem cu prezervativ
cuvîntul iubire devine evaziv, sunt ca un cosmonaut ieșit în spațiu
care nu face dragoste ci doar sex, îmbrăcat în costum de la durex
cînd faci duș nu-ți pui prezervativ, cînd mănînci nu-ți pui prezervativ
nici cînd iubești nu-ți pui prezervativ pe inimă
dar la curve e necesar că te cunoști cu bărbatul de pe celălalt trotuar
ce pula mea vorbesc, nici nu știam că o curvă costă 9 bulioane
adică 90 de borcane cu zacuscă pentru atîta sex cît face o muscă
pe un căcat, da musca nu-și pune prezervativ și dă trompe-n căcat
se bucură mai mult decît te-ai bucurat tu că n-ai ejaculat
ți-am făcut pula tiribombă, te-am dus de la zero la inteligență ca un pilot de formula 1
dar tu ai înțeles cît înțelege tunul cînd se bășește
inteligența e ca o floare care miroase a pește
dacă întri-n farmacie miroase a moarte, dacă intri în vis e iubirea
care ne desparte, ca la carte, șapte pahare sparte și șapte șoapte
aruncate în noapte, mă sună unu că face infarct din dragoste
de parcă n-ar știi că dragostea rimează cu pacoste
că iubirea e un cuvînt evaziv și trebuie ținută bine în prezervativ
nu te-am văzut că-ți pui mănuși de box cînd îți bați nevasta
da-ți pui ceva pe pulă cînd o fuți pe alta
tot ce aduci acasă sunt frustrări și agresiune, ca un fel de rîme
că te duci să dai la pește, alocația copiilor în femeia fără nume
n-am zis steaua, că tu știi doar fotbal, și sebastian e pentru tine o intersecție
pe pula ta nu scrie ca pe a mea, în orice direcție
m-am săturat de d-ăștia ca tine care beau zeamă de pulă
că va veni în curînd o viață mai bună, că îți pui singur pe cap un prezervativ
să nu atingi realitatea, că de futut în gură și prin cauciuc te fute moartea
că tu crezi în iubire dar așa e soarta
te mai fuți o dată cu moarta
mi-am băgat pula în tine și ai avut coeficientul de inteligență la 220
ca o priză, cînd am scos-o ai făcut remiză la table cu o basculantă fără șofer
poate sunt eu mai fraier, dar sunt evaziv. mai bine e să faci dragoste
cu prezervativ.
și o mai știi pe-asta? nici nu știu dacă mă fut cu tine sau cu năpasta
că nu-s nici caragiale ori eminescu, dar fut cu ochii fereastra
și văd iubirea alb-negru, mi-am pus pe inimă prezervativ
mă doare la pulă, nu mai sunt emotiv.
hardcore no 10: vaginula rasa
pot să-mi fac gîndurile rasta, că îmi place pasta
de creier cu muie, după șapte cuie
nu mai intru în depresie, acum intru în imersie
într-o pizdă, totul e pe reversie, tu-mi dai cu flit,
eu dau la buci, să te duci pe la icoane de pulă să le-apuci.
tocmai ce mi-am adus aminte, că iubirea e un mit
ceva de care toate curvele s-au ferit, dar mai degrabă
te iubește o curvă fără grabă decît să fii un belit
care și-o ia toată ziua la labă
are și cerul căderile lui nervoase, o să ajung și eu cu părul pe oase
și la mine căcatul miroase, fug din iubire ca dintr-o pușcărie
în flăcări, pula îmi bate ca o inimă care dă pe-alături
îmi place să-ți dau limbi în pizdă dacă îți dezvirginezi inima cu mine
cu ochii pe spate în mine să te pierzi, cu limba pe coaie
să-mi desenezi capela sixtină ca să mă dezmierzi
să se facă șapte dimineața să-ți mai beau o votcă din pizdă
să mi se taie greața
tu ești un fel de albă ca zăpada cu șapte pitici care pun pulă
de la pulă și nu strîng de-o muie, că piticii tăi sunt pe creier
pula în sertar, ai un insectar cu bărbați care au în loc de creier ovar
am un spermatozoid care-ți poate schimba viața
dar rade-te pe creier, nu la pizdă, fă-ți o clismă la suflet
șinele de tren sunt de fier, iubirea e o prismă
prin care se văd toate culorile care acoperă din lume ororile
are și cerul căderile lui nervoase, o să ajung și eu cu părul pe oase
și la mine căcatul miroase, fug din iubire ca dintr-o pușcărie
în flăcări, pula îmi bate ca o inimă care dă pe-alături
lumea împrumută viață de la bănci, eu am pula ca o perfuzie
eu nu dau ca băncile stafiditate, eu dau muie cu umanitate
sunt o farmacie în care în loc de antidepresive
sunt doar eu care face dragoste cu tine.
îți fac un coșciug din privirele mele să te dau cu tîmpla de stele ca nichita
să înțelegi că tu ești iubita vieții mele
merg pe urma pișatului că am scos pula pe stradă
toate semafoarele din oraș ochii triști să mi-i vadă
tu știi foarte bine că a fost o vreme cînd noi
eram doar unul împărțit la doi.
hardcore no 11: trăgător de elită
sunt bătrînutrăgător, trăgător de elită
îți trag inima prin mielită, era cît pe ce să mă nasc într-un șanț
nu e o explicație că nu am niciun șfanț
mi-am băut datoriile iubirile și chiriile
am băut toate tablourile cu mine și chiar și imaginea mea
mă doare în cur cum m-ar fute chiar pula mea
sunt bătrînutrăgător, o ard pe vorbe cum dai foc la un joint
simt că am pula deșteaptă, oho, ca mintea țuguiată a lui oblio
trag și fumez din țigară, plouă e vînt și ești dezbrăcată în pat
cu un pulifrici de căcat, ce frumoasă e vremea afară
aș putea trage ploaia pe nas dacă ai scoate capul pe fereastră
dar tu ai gura în pulă și din telefon se aude frumoasă-i vecina noastră
era să mă nasc într-un șanț, nu știam că iubirea valorează un șfanț
dacă eram conte, eram de monte-cristo, să-ți arăt pula
să-ți spun că nu e pentru tine, tristo
stai întinsă pe pat ca deșertul pe care nu l-ar fute nici everestul
eu era cît pe ce să mă nasc într-un șanț, dar pe pizda ta nu mai dau un șfanț
ți-aș băga cîteva stele în gură, niște bomboane tic-tac înainte de pulă
eu sunt ca un trăgător de elită, trag toate gloanțele într-o singură gaură
dar tu te bazezi doar pe aură, tu și îmbrăcată ești dezbrăcată
că prin tine se vede tot, piticot și barbă-cot și cînd plouă
te rogi la dumnezeu să-ți dea o pulă nouă
nu o pulă, nouă, că nu te saturi din prima, mă știi, sunt bătrînutrăgător
împușc în aceeași gaură fără să omor
oamenii vin și pleacă nu se freacă direct cu pula de covor
de cîte ori te-am futut am făcut și cerul să intre în rut
afară plouă și mi se rupe pula-n două
am canadiană nouă
era să mă nasc într-un șanț, nu știam că iubirea valorează un șfanț
dacă eram conte, eram de monte-cristo, să-ți arăt pula
să-ți spun că nu e pentru tine, tristo
îmi rulez pula cu stele, să fumezi și tu file din poveste
ce a fost nu mai este
am erecții ca valurile din oceanul de pe lîngă noua zeelandă
îmi fac o labă la o icoană apoi aprind un băț cu lavandă
o să crească salariile, poate crește și pula, mă dau cu poezia
și cu aventura
mai dau o tură de univers, mă fut iremediabil ca un pervers
nu trebuie să mă privești cu ură, am o cameră de filmat care îți face
cartografia în gură
era să mă nasc într-un șanț, nu știam că iubirea valorează un șfanț
dacă eram conte, eram de monte-cristo, să-ți arăt pula
să-ți spun că nu e pentru tine, tristo
hardcore no 12: intermisie
îmi pun un ciorap pe pulă că sunt beat, sunt rupt în gură
fac din iubirea inițială 125 de iubiri ca pasărea spațială
ți-ai făcut din pielea mea minge să-mi dai un gol în inimă
dar nu uita că și iubirea se stinge
poate acum pula mi se prelinge pe lîngă o curvă
dar e ca în filosofie, o gaură naște altă gaură
dacă eu privesc în hău, tu privești tot în hău
îmi pun pe pulă un ciorap beat, nici nu-mi dau seama de ce nu te-am uitat
crezi că teroriștii văd cerul roz? cum îți văd eu labiile pline de sloboz?
aș împărți cu tine același iad, m-aș îneca cu tine în votcă
ți-aș aduce fericire din aceeași copcă și aș mai săpa una pe soare
să scot din ea o licoare cu chipul tău să beau din ea mereu
o copcă pe lună
să fac pula să arate ca o lume mai bună
tu ești spitalul meu opt plus unu și lumea îmi spune nebunu
mie mereu luna îmi apare pe partea ailaltă
orice femeie pe care o întîlnesc e o haltă
pot să îți mor ca un bec între degetele de la picioare
dacă-mi asculți inima se stinge o floare
da știu, au început știrile, să ne băgăm pula, amintirile
nu mai contează
dar am un deja-buhuhu cu un deget la tine-n găoază
îmi pun pe pulă un ciorap beat, nici nu-mi dau seama de ce nu te-am uitat
crezi că teroriștii văd cerul roz? cum îți văd eu labiile pline de sloboz?
o să returnez munții de unde i-am împrumutat, o să-mi trag
o leoaică să-mi lingă sperma din pat
o să fut cerul cît trăiește pivnicerul, o să mă uit la poza noastră
cît cerul își poate băga pula prin fereastră
îmi pun pe pulă un ciorap beat, și fut ca nichita, nici nu te ating
îmi sting țigara în votcă și vreau să te ling
plînge pămîntul, a început să plouă în sus, cred că e timpul
ca iubirea să-și stabilească singură anotimpul
mai sus, te iubesc mai mult ca isus.
hardcore 13: ATI
am înnebunit norii, am îmbătat blocurile respiratorii
de la ati, m-am întrebat înainte de moarte dacă mai vii, am dat cu viață
sau ce mi-a mai rămas din ea
să îmi mai bag pula în pizdă la dumneata, ca sorescu
să fut o fantomă cum caragiale a futut pizda lui eminescu
asta e ultima piesă dar te apucă de creier ca o lesă
beau din beșug la nonstop dar prin tricou se vede cum îmi ia inima foc
mi se răcește barba cum se răcește barda lui mihai viteazul
după ce l-a căsăpit basta și cu asta-basta nu mai sunt trist
am zece la puterea opteci și unu să-ți dau muie
e cel mai mare număr din univers, dar în loc de asta mă opresc doar la vers
nu există o iarbă să mă facă să te văd frumoasă din nou
încerc să-mi ascult iubirea dar e doar un ecou, se sparg picăturile de ploaie
în pervazul meu, cum mă spărgeam eu cu tine în bucătărie, în pat
și era ca în troleu, ăla de îl iei să mergi de pe pulă pe lună
să crezi pentru un moment că viața e mai bună apoi te piși pe monument
că poți pune și la ură cunună
suntem într-un ati din momentul în care ne-am născut, mă întreb
de ce în loc să ne resuscităm, ne-am futut, știu, nu e neapărat o senzație plăcută
dar în loc să trăiești în femeia care iubește ești în cea care vrea să se fută
dacă mai beau un pahar ești cea mai frumoasă femeie din lume
și ne atingem inimele ca pe capela sixtină sau ca doi aproape morți la ati
care să gîndesc înainte de moarte că mai pot face o dată dragoste
curba inimii mele peste curba inimii tale, să ne futem pînă la zero
oricum după noi dau cu dero
știu că ți-a plăcut asta, suntem în viață ca într-un sărut cu moartea
pînă și iubirea e un ati etern
să nu ne atingem unul pe altul de parcă am avea o boală numită infern
mă uit la pulă și are chipul tău
și pula pulii mele cînd se vede în oglindă te iubește din greu
suntem în comă dar încă în viață
ai pizda pe față, te-aș săruta mereu
aici la ati sunt doar o paiață, mi se rupe pula
dar fără tine nu mai sunt eu.
00774
0
