poezie de dragoste universală

sunt cu băutura în față și știu că te iubesc

stau cu ficatul în mînă, că în el te oglindesc, el e academia internațională de frumusețe

dar pe aici, pe lîngă salcia mea care lasă o umbră de parcă ar fi baobab

încep timid să te iubesc, primul pas și am o fractură cu tine, mi se subțiază pielea

prin frumusețea mea se vede beția universului

ești aici, și nu ești, ca ultima cifră din pi, omenirea o dă toată cu război, să arate cine

eu am un pitic, roșu pe nas, o șosetă lipsă și îi spun iubire

și șoseta lipsă e la tine

ți-am văzut sînii, mă uitam și la pictori cît de beți au fost

ei văd frumusețea unde nu există

mă rog și eu de o hologramă să se lase plouată, să devină tablou

sunt sigur că dacă nureyev trecea printr-o sculptură o învia

cum aș muri eu pentru tine

ieri mi-am cumpărat ochelari dar știam că frumusețea nu are nevoie de ochi

pentru că o trăiești acolo unde există

și m-am întîlnit cu tine ca în copilul fără mamă

că tot vorbeam despre dragoste, nici nu știu cum să-ți spun asta

dacă vreau să-mi pun palmele una în alta, nu pot, că e ca o îmbrățișare

din aia ciudată, cum se îmbrățișează viața cu moartea

și cu cît mai mult de iubesc, cu atît mai tare îmi scade nivelul

știu că cine vorbește de dragoste moare singur în ea.

numai că se vorbește peste tot despre dragoste, am văzut și două macarale îndrăgostite

am văzut și vinul dintr-un butoi cum se scurgea și se întîlnea

cu vinul din alt butoi.