Poezie

vindecare

1 min lectură·4 iunie 2022

Mediu

avea cerul de culoarea vîntului turbat în pielea ei

vînătăi și cicatrici și întreaga lipsă de echilibru.

îi plăceau înălțimile amețitoare și de obicei urca pahar după pahar.

îi plăcea libertatea și de aceea nu avea granițe, nu se oprea

niciodată la un singur bărbat.

peste mine a trecut ca o tornadă care mi-a lăsat inima goală

în fața cîinelui înfometat.

îi place peștele, mănîncă mujdei de usturoi și nu știe să iubească.

dar ce-i iubirea pentru cineva care n-a fost niciodată iubit

ei i s-a pus totul pe tavă, ca unei regine, ei bărbații i-au stat

lîngă tălpile murdare, ea a avut totul și n-a apreciat nimic

pentru că n-a învățat iubirea, n-a învățat compasiunea

pentru ea oamenii sunt piese de go.

iar eu am iubit-o, pentru că m-am descoperit în ea, egoist

cu inima vînătă cum e cerul după moartea cuiva drag. m-am văzut

neputincios și beat, incapabil să merg drept înspre fericire

de parcă fericirea era în fiecare pas greșit, în fiecare obstacol.

acum părinții nu o mai lasă să bea, dar din cînd în cînd

găsește cîte-o sticlă de spirt, să se vindece.

eu nu mă mai vindec.

001.578

Leonard Ancuta. “vindecare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14162744/vindecare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.