Poezie
zgomotul vieții
2 min lectură·
Mediu
în casă e liniște nu se aude nici măcar zumzăitul
electric al aparatelor prin fereastra deschisă
intră doar puțin din zgomotul vieții
știu că mai încolo viața are mai multă putere
știu că dincolo de blocuri e infernul
orașului mișcarea browniană în care înoată laolaltă
mașini tramvaie autobuze oameni dezumanizați și
oameni terifiați de viața lor de viețile celorlalți
în timpul zilei în blocurile dimprejur e liniște
o tristețe diurnă care din care curge ca sîngele din rană
tristețea nocturnă cea cu femei și bărbați singuri
care se leagă numai cu informație digitală și eu
conectat la întuneric ascult gîfîiala obosită nepăsătoare
a vieții dintr-un apartament apropiat de unde
se aude orgasmul acela prefăcut ca un strigăt
de ajutor în deșert ca un animal între viață și moarte
ferestrele luminate dispar una cîte una pe măsură
ce dragostea se împuținează și se transformă
în coșmaruri în insomnii sau în mesaje de disperare
îți închipui rugămințile fierbinți atingerile fade
futaiurile din milă sau din datorie seacă
așa cum plătești o legătură de ceapă știi atît de clar
că pînă și o legătură de ceapă e mai strînsă
mai compactă decît atîtea relații chiar și a ta
pe terase oamenii sunt răzleți stau cuminți în bulă
lumina neoanelor întoarce din drum lumina lunii pline
e cîte o sticlă de dezinfectant pe fiecare masă
pentru atingeri tot mai aseptice clinchetul paharelor
se aude tot mai rar și intensitatea vieții a scăzut
și pe aici zgomotul tumultul își construiește un lagăr
de concentrare în care pier pe rînd zîmbetele
conexiunile apropierile atingerile întrepătrunderile
jungla urbană devine o pădure în care copacii
sunt oameni care nu-și mai ating coroanele
totul e programat inclusiv plăcerile și viciile
trăim tot pe cartelă de data asta invizibilă
pașii tăi în noapte se aud mai tare decît gîndurile
razele lunii sunt fixate pe anestezie totală
adevărul e făcut din cel care vorbește și cel care ascultă
iubirea din cel care ascultă pe cel care vorbește
001289
0