Poezie
poem cu titlu
2 min lectură·
Mediu
dintre toate lucrurile care îi obsedează pe oameni
eu am ales nefericirea.
de ce, ar cîrcoti unul, altul. păi simplu, aș zice eu
pentru că nefericirea nu și-o dorește nimeni.
e ca femeia urîtă care pleacă mereu singură
de la orice chef, din orice club, din orice spital.
și d-aia se răzbună.
să fii nefericit poți fi chiar fericit să fii. ești la fel
ca oamenii fericiți, ți-ai atins scopul. și, întocmai ca ei
care sunt fericiți o clipă apoi apare necazul, așa și mie.
azi sunt fericit că sunt nefericit, mîine sunt nefericit că sunt fericit.
să ai o nefericire frumoasă, asta vă spun.
decît o fericire urîtă, e mai bine așa.
ce urîtă ești cînd ești goală, spun în unanimitate bețivii
cînd se uită la sticlă, indiferent că e mona sau curvoisier.
ce frumoasă e ziua care începe cu nefericirea de a fi singur
doar tu și gîndurile tale, doar tu cu poezia nefericirii
doar tu cu obrazul pe covor, mîngîindu-l ca pe o pisică moartă.
am auzit că banii n-aduc fericirea. eu, în sărăcia și nefericirea mea
sunt fericit. am o lumină stinsă, atît de stinsă că îmi pot băga
degetele în creier. măcar e bine că e ceva acolo, puțin cald
puțin rece, cum merge fericirea pe la toată lumea.
se face vară acum, poate dacă plouă și voi sta pe o bancă în parc
voi vedea pe cineva asemenea mie.
nu e nefericire mai mare să știi că e cineva acolo
asemenea ție.
001495
0