Poezie

O sol da Meia noite

2 min lectură·26 martie 2015

Mediu

în anii 70 toți tinerii arătau ca dealer-ii de droguri, spunea un agent federal

acum arată la fel, de parcă timpul a făcut 11 piruete pe bani ca Mikhail Baryshnikov

în O sol da Meia noite, dar nu s-a ales cu nimic,

doar hainele s-au schimbat și muzica s-a schimbat, lucrurile importante

au rămas în esență aceleași, cum ai urca în fiecare dimineață înainte de răsărit

pe cel mai înalt bloc din Tokyo și ai privi cum se trezește orașul

din mahmureala nopții, și dacă ai vedea doi lăstuni în zbor ai înțelege

că de fapt nici zborul nu s-a schimbat, că nimic nu s-a schimbat

chiar dacă oamenii pleacă

zeii și monștrii se schimbă, fricile nu

și o amenințare trece prin toți mugurii gata să explodeze

ca o fenomenologie care face abstracție de toate structurile interne

anulînd timpul și spațiul, anulînd orice voință de schimbare

ai putea vorbi printr-o gaură făcută în obraz sau în delirul unei ciuperci

aparențele sunt speculative, ca dragostea unui robot care îți mîngîie părul

dimineața, timpul e o păpușă care nu îmbătrînește, nu obosește, nu moare

dar se teme și ne minte că ar fi ceva nou în fiecare zi

în fiecare din noi

țigările se rulează la fel, doar degetele se schimbă și nu există nici un înțeles

nici o explicație valabilă pentru care primăvara se întoarce în fiecare an

și parașutează lumina alcaloidă a soarelui în copaci

doar pe mine nu mă vindecă asta

eu doar aș trage pe nas parfumul distinct pe care îl lași

după ce pleci din baruri, doar asta m-ar ajuta să visez

doar asta mă face să mă simt un star porno ce revine pe ecrane

de la filmul pe peliculă în filmul tău direct pe creier

ca o uriașă melancolie în care toată lumea și-a pierdut mințile și seringa trece

prin venele tuturor împărțind morfina zilnică și ar fi frumos

cum ai întinde pe toată masa o peliculă de cocaină în care ai desena cu degetul

portretul lui Van Gogh cu urechea tăiată ca să plătească o curvă

și eu m-am despărțit de un ochi, dar cu celălalt te văd doar pe tine

ceva ca tristețea, dar nu ea îmi gîdilă obrazul să mă trezesc dimineața

ar putea fi la fel de bine luciul unei arme bine curățate strălucindu-ți pe buze

002.146

Leonard Ancuta. “O sol da Meia noite.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14068319/o-sol-da-meia-noite

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.