Poezie
poem pentru m
5 min lectură·
Mediu
epoca marilor exploratori și a marilor descoperiri
a trecut. necunoscutul pare mai mic acum
dar cînd mă uit pe cer
și văd toate stelele știu că a mai rămas ceva
ce nu știm. cerul cu stelele
nu-i ceva nou, așa spun oamenii de știință,
dacă privim luminile acelea ca niște capete luminoase
ale unor fibre de sticlă cosmice ne uităm
de fapt în trecut. nici măcar cerul
nu-i nou, îmi spun, și atunci mă întreb dacă există ceva
ce mintea ascuțită a omului n-a văzut încă.
nu-i nimic nou acolo, și dacă ar fi o viață
de om tot n-ar ajunge să aflăm dacă ne înșelăm.
așa că îmi cobor privirea într-o baltă
în care stelele și trecutul
sunt aproape de noi, pămîntești
licărul lor în unde îți mîngîie fața și-ți amintești
că și tu ai plîns din neputință
că și tu ai suferit de foame sau frig
că și tu ai fost singur, părăsit, cu inima moale ca o pisică
fiartă în smoală de niște muncitori beți
ai fost neputincios și n-ai putut salva nimic
nici măcar pe tine, cînd te-a luat unul de guler
și ți-a tras un șut în cur.
că și tu ai fost îndrăgostit de-o puștoaică și ai fost
părăsit, ai rămas cu o tăietură adîncă prin care
oricine se poate strecura acum,
că și tu ai fost credul și naiv și dezvirginat la 16
de o muncitoare la fabrica de salam,
că și tu ai crezut că există dragoste și nimeni în lume
n-a fost în stare să-ți arate una.
că și tu ai futut și-ai fost futut
și iubirea a fost mereu doar un cuvînt
al amăgirii, iubirea a fost ceva
ce n-a fost niciodată cu tine.
stelele înecate-ntr-o baltă sau
amintirile tale înecate în lacrimi,
amintirile tale definitive, arcadele sparte
brațele arse sau tăiate,
durerile de spate, halvus valgus și strălucirea aia pală
din ochi, parcă venită din dedesubturi în care
oameni goi în lanțuri mor de foame
neiubiți, neiubiți, neiubiți
toate astea le știi și-ți mîngîie fruntea ca o adiere
îți tulbură părul acoperindu-ți fața,
doar atît cît să nu se vadă licărul acela umed
în priviri,
milioanele de lacrimi începute și neterminate
iubirile începute și neterminate,
futila ta existență între trecutul necunoscut
al cerului nopții și trecutul văzut
într-o baltă în care-ți înmoi mîinile apoi
îți speli fața cu speranța că ai putea lăsa
în ea tot ce doare.
că și tu ai fost bătut cu furtunul de la mașina de spălat
că și tu ai fost scos în pielea goală pe scara blocului
că și tu ai fost lăsat nemîncat seara pentru o cană spartă
că și tu te-ai încăierat cu golanii în cișmigiu și un bocanc în gură
ți-a futut dinții, ți-a futut viitorul, ți-a futut împăcarea
cu sine și cu lumea
atîta dragoste în toate poeziile lumii, atîta dragoste în
biblioteci, atîta dragoste în filme, în vise ți în speranțe
atît de puțină în om,
în realitate
îți amintești cum fetița de la grădiniță îți sugea
degetul printre gratiile de fier
ale patului în care erai obligat să dormi după amiaza
deși ai fi preferat să te joci
cu razele soarelui,
și ai crezut că la un moment dat cînd vei fi mare
o vei lua de nevastă,
ea s-a căsătorit cu un altul, a rămas văduvă
nici aici iubirea n-a funcționat
și nici cînd ai fost cerut de bărbat de-o femeie
cu un costum nou de haine.
că și tu ai dat foc la bucăți de hîrtie cu lupa
că și tu te-ai ascuns ca nimeni să nu te găsească
și ți-a fost chiar frică la un moment dat
că n-or să te mai găsească vreodată
că și acum îți e teamă că de fapt nu te-au găsit
niciodată și existența ta e un număr magic
de iluzionist în care ești invizibil pentru toată lumea
că și ție ți-a venit să vomiți cînd ai văzut imaginile
din lagăre, din război,
că și ție îți repugnă toate atrocitățile omului
că și tu, pînă la urmă ai fost rău, neiertător
ai furat din magazine, ți-ai bătut joc de fetițe,
le-ai tras de cozi sau, mai tîrziu, le-ai părăsit
cu nepăsarea unui marinar depărtîndu-se
de o insulă pustie
tu știi că epoca marilor exploratori și a marilor descoperiri
a trecut. și singurul lucru care mai rămîne de descoperit
ceea ce n-ai găsit încă pînă acum, în 40 de ani,
e iubirea, și nu iubirea
care-i face pe oameni să se urască, și nu iubirea
care-i face pe oameni să fie împreună pentru cîteva partide
de sex reușite, și nu iubirea
care-i face pe oameni să se despartă din cauza banilor, sau
care-i face să strîngă din dinți și să îndure chinuri christice
numai iubirea, numai iubirea
în care eu și tu împărțim aceeași viață și aceleași lacrimi
aceleași vise și aceleași împliniri, același trecut
același viitor,
numai iubirea
ca o baltă în care-au căzut toate stelele
eu înmoi mîna în unde și le pun la loc
la tine în păr,
numai iubirea, o necunoscută care se strecoară noaptea
lîngă tine în pat și știi că va veni în fiecare
noapte
numai iubirea, numai iubirea
perfectă, definitivă în care te așezi de viu și aștepți
să te găsească peste mii și mii de ani, în sicriu
într-o îmbrățișare neterminată.
001512
0