Poezie
alienare
1 min lectură·
Mediu
suntem atît de alienați
doar dragostea ne-a rămas ca să ne măsurăm
durerile
tu ești fericită cînd lumina se filtrează prin părul tău
murdărind
pielea de sînge
eu am mîngîiat cîinele cu blană mortală
toate astea vor ajunge curînd
un sfîrșit
sfîrșitul de care îmi pomeneai mai demult cînd
voiai să-mi cînți la vioară pe venele gîtului
folosind cuțitul mare de bucătărie
fă-o
voi înainta în moarte asemenea universului în dispersie
mii de ani lumină pe secundă
aceeași lumină înmulțită la refuz în ochii mei
restul corpului în întuneric
la fel cum sexul meu izbea în tine
aduna într-un singur punct strălucirea tuturor stelelor
o implozie continuă
ține momentul ăsta cît poți în piept
apoi coboară peste noi negură
să uităm absolut totul
012.191
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 123
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “alienare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14063715/alienareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
îmi place efortul pe care îl depui aici pentru a sublima energiile; felul în care anulezi empiricul; singura legătură cu lumea extrioară se face prin modul în care pică lumina pe trupuri (dar ca percepție interioară, nu este vizualizare); de unde și cromatica specifică (sângerie) anulată de propria viteză a deplasării (redobândindu-și întunericul, pacea dintru început/uri).
aș renunța, totuși, la primul vers; pe de o parte, reia titlul; pe de altă parte, explicitează pur și simplu conținutul.