Poezie
sunt un monstru
2 min lectură·
Mediu
sunt un monstru
asta crezi despre mine și ai dreptate
m-am purtat îngrozitor în ultima perioadă nu uita însă
că tot eu am suflat spre inima ta și
te-ai înfierbîntat în obraji
fiecare încearcă din toate puterile să fie fericit
lucrul acesta sună ca o luptă pe viață și moarte
liniștea pe care ți-o dorești nu e fericire e amăgire
dacă vrei să înlături durerea nu trebuie s-o alungi s-o părăsești
într-un apartament cum ai făcut cu pisica
ci să înțelegi că fericirea e atît de umană că mai dă greș cîteodată
din asta ne tragem puterea
de două zile ard lemne încercînd să-mi dezgheț inima
capabilă de atîta iubire infamă
flăcările au trăsăturile tale părul tău
dragostea se întîmplă în altă parte aici totul e rău monstrul din mine
e cel mai bun prieten al meu
nu ne mai putem minți acum adevărul e crud ca sîngele
după sacrificiul ritual nu ne mai iubim
asta ne face atît de străini sunt un monstru cu un gol de memorie lung
de aproape doi ani nimic nu rămîne în urma ta fantoma veche a sinuciderii
se strecoară pe sub uși
nu ne mai putem încălzi unul cu altul nu
mai putem topi fulgi de zăpadă pe gene mirosul greu de carne arsă
zboară pe coș peste oraș ca amenințarea unui evadat periculos
tot ce mai avem în comun sunt picioarele
reci
023121
0
e ca un vin bun în care ai turnat prea multă apă; esența este aici:
"nu ne mai putem încălzi unul cu altul nu
mai putem topi fulgi de zăpadă pe gene mirosul greu de carne arsă
zboară pe coș peste oraș ca amenințarea unui evadat periculos
tot ce mai avem în comun sunt picioarele"