Poezie
dragostea
2 min lectură·
Mediu
abia cînd prin carnea ta urlă durerea ca un cîine la lună
abia cînd toți receptorii-s liniștiți / tăcuți șase cai împușcați
abia seara în care vîrful degetului atinge pielea moale a penisului
& o rușine grea te cuprinde la gîndul că doar buzele ei
pot înlătura impotența aceasta
abia atunci cînd te gîndești că ai fi putut oferi mai multă
tandrețe în loc de o muie abia atunci o poți numi
dragoste
chiar dacă sună patetic dragostea e sinonimă cu moartea
cu momentul în care ești nimic & nimicul îl simți la fel cum
dragostea e totul & cuprinzi absolutul între degetul mare & arătător
abia atunci vezi că începutul + sfîrșitul sunt același lucru
o ușă apărută brusc dinaintea ta de o parte sau alta a ei
aceeași cameră goală aceeași viață lipsită de sens
același futai care-ți înșeală sentimentele groaza
de singurătate
aș putea să-ți spun că am vomitat două zile la rînd
că o răceală de fier mi-a cuprins pieptul & pot stinge țigările pe el
astea-s doar fleacuri de om îndrăgostit / prostit de dragoste
eu sunt lucid atît de lucid că nu simt nimic
nu văz nu gust nu tactil pot împinge cu degetele în pereți
pînă mi se sfarmă oasele pot să-mi bag pula-n foarfecă
pot să-mi curăț mațele cu lame de bărbierit toate astea
nu înseamnă nimic
abia cînd mă privesc în oglindă & dragostea
mi se citește pe chip ca o moarte timpurie abia seara
cînd împart patul cu cuțitul de vînătoare abia atunci
dragostea
001506
0