Jurnal
DictadurA PoetikA, joi 20 nov. în El Dictador
2 min lectură·
Mediu
El Dictador ordonă încolonarea la o nouă provocare, Dictadura PoetikA, joi, 20 noiembrie, de la ora 19.00, unde a convocat la lectură pe Miki Vieru, Vasile Leac, Dominic Brezianu, Cristina Nemerovschi, Raluca Ciochină, Dan Mihuț, Mugur Grosu și Grigore Șoitu.
Chiar dacă e joi, va fi Poemarți – antologia marțoliilor de la Constanța, dintre antologați fiind prezenți la lectură patru autori – Raluca Ciochină, Dan Mihuț, Mugur Grosu și Grigore Șoitu. Alături de aceștia, oponenți poetici din Vest – Miki Vieru și V. Leac, lîngă care vine, de peste Atlantic, Dominic Brezianu, autorul unui proaspăt volum de Poeme cinematografice. Între aceștia, un respiro de proză, oferit de Cristina Nemerovschi, din noul ei roman, Păpușile.
În noua sa formula, Dictatura PoetikA este la a doua ediție în El Dictador, după 19 ediții într-o altă locație. Cu alte cuvinte, instauram Dictadura PoetikA în Centrul Vechi al Bucureștiului, vizavi de Teatrul de Comedie, pe strada Sf. Dumitru, nr.3, într-un nou decor, Sala Nicolae Ceaușescu a clubului El Dictador, unde sperăm că literatura promovată de noi va face istorie.
PoetikA este o interfață directă între autori și public, un motiv puternic să redescoperim farmecul literaturii, să familiarizăm sau să educăm publicul, indiferent de vîrstă cu noile canoane, direcții sau avangarde apărute în poetica și proza românească actuală, să prezentăm autorii consacrați sau să descoperim tinere talente și să le promovăm. Ne așteptăm să ne arătați creațiile proprii și să vă autopropuneți pentru edițiile care vor urma.
002.751
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 242
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “DictadurA PoetikA, joi 20 nov. în El Dictador.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/jurnal/14059972/dictadura-poetika-joi-20-nov-in-el-dictadorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
