Poezii

Mângâierea ta, Ca a zefirului de primăvară, Mi-a răscolit simțurile Și mi le-a lăsat strigând. Încă mai simt, Buzele tale, Înfiorându-mi trupul flămând, De atingerea trupului tău. Mă

Eu doar mă joc Eu doar mă joc Și din nisip, cuvinte, Pe malul lumii las Să se întâmple. Și-apoi zâmbesc, Văzând cum se scufundă, În ape, renăscând, Strofa-mi fecundă. Sau fărâmițe-mi

E vremea tăcerii și doar când și când Vulcanul meu mai erupe, fumând. Mă îmboldește magma, să iasă, Dar tac, așteptând tensiunea să crească, Tac și privesc, a lumii mireasă. Îmbrăcată în

Sătul mi-s, Doamne! M-am săturat de sfinți săraci cu duhul, Vestiți că știu să-și chinuiască trupul. Și-aș vrea și eu, un sfânt normal la cap, Sau cum ar fi, dar nu îndurerat! M-am

BATALUL PUSTNIC Batalul, ajuns pustnic, Pe toți îi învăța Că a mânca doar iarbă Și-a nu avea momițe E marea fericire A oricărei ființe. Chiar lupii, carnivorii, Tot ascultându-i vorba, Cam

\"Luca 14 26 \"Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul

Nebuno-proștii merg bezmetici Împotriva firului râului, Nevrând să vadă Cum timpul curge Într-o singură direcție. Progresul există, Chiar când coexistă Oamenii cavernelor Cu

Trântorul, sătul de viața de huzur nemeritat Ce-o avea în stup, dar fără să fie și respectat, Hotărî că-i musai vremea să-și depună actele Și-mpărat să le devină, la toate suratele. Și-ntre

Boul și vulpoiul Un vulpoi, ca toți vulpoii, și șiret și hoț prea mare, la amvon, în parlament, decreta cu voce tare: - De acum, să nu mai fure Nime’n țara asta mare! Eu

Bine si rau sau copacul cunoasterii O, adâncimi ale iadului, Mi-i dor de tenebrele voastre Din care am ieșit Mai luminos decât Soarele Ce luminează cetatea lui Dumnezeu

Sfântul Petru prinse-o curvă, Ce făcea ce știe-a face Orice curvă pricepută De-jde-mii de ani încoace. Si-o-ntrebă mult prea sfințitul: „Dragă, când păcătuiești, că vei putrezi prin