Laurentiu Nicolae

Mi-au spus: „Alege un cuvânt, Acel cuvânt care să o descrie.” Cei dinaintea mea au ales „întuneric”, Dar simt că n-au știut să o privească. Ea poartă întuneric pe trup ca pe o mască, Și

Ne-am curățat toate armele Metodic Flintă cu flintă, glonț după glonț, Ne-am ascuțit baionetele, dinții Și creioanele de scris acasă iubitei, Am îmbrăcat vestoanele Și nevoia de-a ucide în

În față ziduri, în spate Poduri. Fumegânde. \"Taci!\" Tăcere. Metal pe metal, baionetă. Copii nenăscuți râzând din amintirea Fotografiei spălăcite de lângă inimă, Strângi din dinți,

Nu vreau să sorb lumina. Vreau doar să o ascult Și să-mi potrivesc pașii După razele lunii. Am crezut în petale, Acum cred doar în lut Și în clipe promise La sfârșitul furtunii. Dați-mi

Vă simt îmbrățișați Pe vârfuri, mâna lui la cârmă ție, Degete împletite, și apoi Încremenite atent pe umeri goi Vă simt dansând În valuri, runde, clipe descântate, Călătorind pe dalele