Poezie
Geneză
1 min lectură·
Mediu
La început a fost un punct,
Doar o sămânță de întuneric
În deșertul alb din fața ochilor săi.
Apoi, ușor-ușor,
O linie începu timidă
Să facă primii pași spre capătul lumii,
Râul prinse a curge
Cu un șuvoi abia auzit,
Îmbrățișând în undele sale
Umbrele norilor sărutați de briza amiezii,
Fire de iarbă străpunseră pământul nou-născut,
Sorbind cu patimă mierea razelor de soare,
Sălciile foșniră nelămurit,
Iar ea
Întoarse capul și îi privi în inimă,
Buzele-i zâmbind întrebător.
Creionul se prăbuși pe podea,
Dar zgomotul muri înainte de a se naște.
Degetele lui
Mângâiară vântul prin sălcii
Și obrajii fetei de grafit.
Leiden, 26 august 2001
012457
0