Poezie
O scrisoare de la Drăgășani
Drăgășani, 19.XII.1997
2 min lectură·
Mediu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ca un șir de lungi dantele începu acum ușor
Ceru-ntreg să se răstoarne peste-un plai cuprins de dor,
Pe când gândul meu mă poartă către-o fată ce-o iubesc,
Ce așteaptă să mă vadă în costum milităresc.
Drăgășanii-acum se-ngroapă într-un val siberic rece,
Gândul meu fugind spre tine peste ger și nămeți trece,
Mi te-aș vrea acum alături, să te strâng la piept mai tare
Însă-mi stingi de tot tristețea cu o caldă sărutare.
Este ger, dar cald mi-e gândul căci visez mereu la tine,
Chiar pe câmp la instruire mulți mă-ntreabă de mi-e bine,
Sunt bolnav, dar sunt de tine, nu de sunetul de armă
Sunt de brațul peste care capul meu ar vrea să doarmă.
De-aș putea, acum, în grabă aș veni în zbor la tine
Dar permisii sunt puține după cum o știi prea bine,
Tu m-așteaptă căci probabil am să vin de sărbători,
Nu știu care dintre ele, pentru toate am fiori;
În curând eu sper iubito să mă vezi ostaș pe stradă,
Chipul tău să înflorească precum floarea în livadă.
Și acum, în încheiere sufletu-mi frumos te roagă
Să-l aștepți - cu drag îți spune: te iubesc,iubită dragă!
00640
0