Poezie
Inexistență
Văleni, 26.VIII.1997
1 min lectură·
Mediu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
S-au spulberat toate visările mele,
tot ceea ce cu mare finețe
lucrasem noapte și zi
pe-a gândirii cărare.
Invizibilul om ce trăiește în mine
e nimic pentru toți,
este tot pentru nimeni.
Și lacrimi mărunte ce-mi macină trupul,
nu cred să-mi ajungă,
spre-a renaște o viață;
aș vrea să omor gândirea cu gândul,
căci nervi-mi slăbiți
încordați sunt la maxim.
De s-ar putea face ceva...
da'-i prea târziu,
căci focuri uriașe
izvorăsc peste ruinele mele
îngropând tot ce am fost până azi.
Am aruncat către alte priveliști gândirea,
și peste tot ceea ce cred
e. că eu.
nu mai exist pentru Dumnezeu.
00555
0