Poezie

Monumentul iubirii

2.I.1997

1 min lectură·8 noiembrie 2023

Mediu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Privesc spre monumentul zidit pieirii mele

Care mă cheamă-ntr-una ca să-mi clădesc necazul,

Dar drumul meu e sigur, pe când din ceruri stele

Nemuritoare sorții mi-au înroșit obrazul.

Încerc să prind din vraja preaminunatei arte

Care mă ia în visu-i și galeș mă sărută;

Misteru-i însă este ascuns în altă carte

Mai veche și mai tristă; prin vreme petrecută.

Priveliști minunate mă torturează iară,

Silindu-mă să plec scârbit de monumente

Și să deschid spre viață o poartă milenară

Ce mă va duce poate spre ultime momente.

Și dacă totuși viața stăpâna noastră, mamă,

Ne va zidi de vii în reci morminte calde

Numite monumente, ce clipa ți-o destramă,

Nu dispera, ci speră păcatul să ți-l scalde.

00556

Laurențiu Nelu Rădoi. “Monumentul iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-nelu-radoi/poezie/14175478/monumentul-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.