Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sub nucul bunicului

20.IX.1996

1 min lectură·
Mediu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Pe când parfumate miresme coboară
Din dulcea plăcere și poftă de viață,
Sub nucul bunicului ușor mă-nfioară
Frumoase amintiri venite din ceață.
Și dulci primăveri ce scaldă-n parfumuri
Tăcutele frunze ale nucului blând,
M-alintă spre seară pe tainice drumuri
La piept cu iubite și cu doruri născând.
Și nucul privește iubirile mele
Atunci când le gust sub ramu-i umbros,
Și râde și plânge odată cu ele,
Odată cu tânărul falnic, frumos.
Acum este toamnă cu noroaie-n poteci;
Iubirile toate mă cheamă departe,
Pe când veștejite, uitate și reci
Sub nucul bunicului frunzele-s moarte.
00717
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Laurențiu Nelu Rădoi. “Sub nucul bunicului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-nelu-radoi/poezie/14175372/sub-nucul-bunicului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.