Poezie

Miraj

14.II.1997

1 min lectură·30 octombrie 2023

Mediu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Când se zguduie pământul, trist mânat de vânturi oarbe

Risipindu-mi veșnicia, ce puterea-n gând mi-o soarbe,

Vorbe-n șir rostesc prin somnul mult prea-ntunecatei vieți

Când ființa mi se spală-n roua tristei dimineți.

Trăznet viu născut din ape răscolindu-mi amăgirea

Mă-nfășoară în mireasma caldei ploi precum iubirea,

Și se-ncruntă-adânc spre ochii ce s-au dus pe sub sprâncene

Adormindu-le privirea ce se-afundă-n vis alene,

Și m-alintă peste vreme tot săltându-mă spre stele

Chinuindu-mi suferința, vârf al patimilor mele.

Mă ridic privit de ochii curioși ai veșniciei

Ca un miel sărind zburdalnic peste-ntinderea câmpiei,

Mă rotesc pe după ușa ce nici clanța nu-și închide,

Alungându-mi disperarea peste stepele aride,

Ce fac haz de râsul gurii ce mănâncă fără știre

Lungi ospețe adormite peste roiuri de iubire;

Și mă-ntorc din nou mai fraged lângă trista-mi meserie

Tot spunându-mi vorbe calde. Moartea mea, ființă vie,

Se despică-n două așchii roade-al marelui blestem,

Ce se-ntinde peste toate; n-am de ce să mai mă tem.

00619

Laurențiu Nelu Rădoi. “Miraj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-nelu-radoi/poezie/14175119/miraj

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.