Poezie
Post Scriptum la un Deja Vu
Florinei-Daniela Bordieanu
1 min lectură·
Mediu
mi-ai încolțit
în grădina sufeltului scăpându-mă
de parazitul mugure al plecării
ce roade, roade,
lăsând în urmă drumuri
între certitudine și îndoială,
ca niște riduri ale memoriei.
Timpul ne mângâie discret, pe tâmple
tu mi-ai crescut din a frunții dublă cărare,
nimic din ce trebuie, să nu se întâmple.
Să risipim a orelor, cruntă răbdare.
cu drept de autor
asupra fiecărui început
orfan de orice plecare
te simt
mie însumi
063300
0

poezia ta e frumoasa, e plina de lirism, dar..mi-e dedicata si uite, nimeni nu va crede ca nu e lauda :)...dar zica ce-or zice, nu?
stii ce mi-a placut mai mult din ea?
si prima strofa, dar mai cu seama primele trei versuri ale celei de-a doua:
\"Timpul ne mângâie discret, pe tâmple
tu mi-ai crescut din a frunți dublă cărare,
nimic din ce trebuie, să nu se întâmple.\"
si finalul, desigur, care completat rotund locul sosirii pe cel al plecarii, prinse subtil in cea de-a treia strofa.
eu am priceput mesajul tau, Laurentiu. Mi-ar place sa-l \"vada\" si ceilalti.
cu tot binele,
Dana
P.S. un typo \" a fruntii\", cu doi de i.