Poezie
prin cârciumi nu mai umblu de mult
1 min lectură·
Mediu
prin cârciumi
nu mai umblu de mult,
pânze mari de păianjeni
au crescut prin colțurile separeurilor
în care stăteam adineauri cu viața la masă
ba mai spuneam eu un poem,
ba mă bătea ea peste umăr cu un mort
de prin preajmă,
de parcă fiecare joi era o mormântare,
ne înjuram reciproc până cădeam amândoi
morți de beți pe sub masă
și mă găsea dimineața singur
înecat în propria-mi vomă,
viața nu mai era acolo
ea mergea mai departe
prin cârciumi
nu mai umblu de mult
orașul nu mă mai cunoaște
numai după ochiul de sticlă
prin care văd viața în roz,
oamenii își dau coate arătând spre mine
mai rău decât câinii ce mă latră din nou
mă pierd printre străzi
prin labirintul istoriei personale
prin cârciumi
nu mai umblu de mult
am rămas doar un număr
de proces verbal
în nomenclatorul vinovaților
de tulburarea ordinii și liniștii publice,
un caz patologic de somnambulism timpuriu
cu deviații boeme
024071
0
LN