pentru că plouă, câteodată

să știi, că nici ploile de anul acesta nu rezolvă problema nu știu, dar e o secetă mare în butoiul ăsta cu melancolie, zace în noi o inflație de sentimente contradictorii, e-atâta toamnă în bietele noastre suflete încât cred că fiecare din noi suntem câte un anotimp refuzat poemele tac în zâmbete de trecători gri ce urmăresc cu sufletul la gură îmbrățișările de pe străzile cu sens interzis ne mirăm cum le rezolvă timpul ăsta pe toate uităm până și mirosul pieilor noastre puse cu sare la uscat, după atâtea toamne trecute prin noi și, pentru că plouă, câteodată, ceva din noi moare cu fiecare vers *** prin parcuri, toamna se dă în spectacol