Poezie
cu tălpile goale
2 min lectură·
Mediu
intoxicați de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri
el era un fel de Rasputin
îmbrăcat în jeanși și sacou
ea o divă de cartier
înaltă / într-un cocon străveziu de feromoni
bombardat de o radiație cosmică a tristeții
când se întâlneau axa pământului se înclina puțin
și creștea al cincilea anotimp
palmele lor se căutau oarbe
fiecare deget purta alt nume
aer apă foc metal pământ
el sărea uneori într-un picior
și striga din toți rărunchii:
bughi mambo rag
și trotuarul era o nicovală / cerul un baros
sufletele deveneau pojghițe de aur cu care poți îmbrăca un grup statuar
plouă
privesc mișcările ciudate ale apei pe geam
mă apropii
te infioară gândul că simt ce se întâmplă în tine
în curând vor reuși să cloneze un mamut din permafrost
nu demult stăteam de vorbă și lumea era o apă curgătoare
noi o bulboană
ceva / oare ce? / ne trăgea în sus și în jos
ieșeam cu greu
sorbind neantul cu înghițituri cuantice
știu / pupila se dilată citind asta
mirarea se ridică precum un dirijabil cu prea mult heliu injectat in vintre
si mai este atingerea aceea numărată în pixeli
styluxul / degetele atinse din întâmplare / un tremolo în miez de noapte/
nimic nu e nou sub lună
Rasputin o ținea de mână
și toți marinarii din Odessa nu ar fi putut-o trage
i-am spus:
nu mă fotografia / nu-mi furați privirea!
adevărul suferă de un sindrom paranoid
de partea cealaltă nu e virtutea / e libertatea
cântă-ne maestre!
strivește-ne între cutele acordeonului
mugurii nu orbesc niciodată
002.746
0