Laura Aprodu
Verificat@laura-aprodu
„si am tusit incet si-am zis pardon”
Jurnalist într-un mediu ciudat. Ciudată într-un mediu la fel de ciudat. Prozaică, indignată, detașată pe http://stiriledeieri.blogspot.com/
cu părere de rău pot să spun că eu mai departe de versul ăsta nu am putut trece. cacofonia, fie ea și \"salvată\" de virgulă m-a cam demoralizat...
Pe textul:
„Cu acte-n regulă" de loredana tudor-tomescu
cît privește titlurile, aici am o problemă, pentru că fie mi se pare superflu, fie o meteahnă. mai exact, mi se pare că, adesea, opusurile (în versuri) poartă un titlu pentru că nu reușesc autorii să spună tot prin ele însele. pe de altă parte, poeziile mele sînt de regulă stări. nu pot să le denumesc pe toate \"stare\". ar ieși un haos. de-aia prefer să le numerotez și să le dau un soi de subtitlu. poate că tu de fapt ai dreptate, dar trebuie să îmi schimb optica pentru a reuși să dau titluri unor versuri. titlangioaică sînt la partea de proză ... acolo titlurile mi se pare că au sens.
Pe textul:
„*** (3)" de Laura Aprodu
Pe textul:
„Razboiul poetilor!" de Keintzel Erhard
Pe textul:
„Unde îmi ești tu" de Ela Victoria Luca
voiai să facem altă noapte
fără bijuterii
culoarea redată metaforic tulbură în versurile astea de le-am extras separat. mai sînt cîteva la fel de reușite. per total, imagistica e surprinzătoare. cadențată, aproape melodic.
(!!! vezi că lipsește un \"ă\" din \"hoinarind\"...)
referitor la masculin și zbor, să mă ierte Mae, dar mitul zburătorului e destul de vechiuț și masculin cît pe colo...
Pe textul:
„Unde îmi ești tu" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„*** (25)" de Laura Aprodu
o singură problemă (poate e falsă, dar tot ți-o comunic), parcă e prea aproape \"tastatura\" de \"taste\". parcă e nițel repetitiv. zic și eu...
Pe textul:
„Perplexitate" de lucian m
Pe textul:
„*** (27)" de Laura Aprodu
Pe textul:
„*** (27)" de Laura Aprodu
Pe textul:
„*** (11" de Laura Aprodu
acum cu finalul. îmi pare rău că nu îți place. e imaginea care de fapt dă oarecum sens restului poeziei. cu alte cuvinte, poetul -- cu ideea care nu se mai relevează decît în vis, obosit de-atîta umblet, cu poemul fracturat, cu orbitele goale (deci fără imagine), orbecăind prin întunericul mat -- are un singur atu, o singură armă, limba șarpelui, bestia scăpată - cuvîntul. sau condeiul. logosul.
Pe textul:
„*** (11" de Laura Aprodu
Pe textul:
„*** (11" de Laura Aprodu
Pe textul:
„*** (1)" de Laura Aprodu
Pe textul:
„*** (24)" de Laura Aprodu
Pe textul:
„Suntem atât de aproape" de Jianu Liviu-Florian
Pe textul:
„Neplăcerile mele, Doamne..." de Ela Victoria Luca
și, cu riscul de a fi luată drept obsesivă, mă gîndesc că nu ar fi rău să revezi diacriticele care lipsesc pe ici pe colo, destul de adesea, dăunînd curgerii textului și făcîndu-l greoi la citire.
Pe textul:
„Panică" de Bianca Goean
2. în plus, finalul, cel puțin din pdv al semnelor de punctuație (multe, multe puncte de suspensia încheiate apocaliptic cu un semn de exclamare) mi se par cel puțin o exagerare. oricare ar fi sensul versului sau valoare lui.
Pe textul:
„Asai..." de liviu gradinariu
Pe textul:
„*** (29)" de Laura Aprodu
