Pompe

A fost odată ca niciodată o formulă de început specifică basmului care nu își avea deloc locul în povestea pe care o deschidea. Acea formulă care de obicei prefigurează o lume mirifică în care sunt prinți, prințese și castele, în care binele învinge întotdeauna răul, era în această poveste, complet în amonte cursului ei firesc. Pentru că, în tărâmul acesta, răutatea, machiavelismul și în general „bulangeala” (cum e numită periorativ ticăloșenia pe acest tărâm) sunt considerate virtuți, iar onestitatea, hărnicia si curajul nu duc decât la pierzanie. E lumea în care să te dai de trei ori pe spate nu face nici un rahat în comparație cu a primi 3 gloanțe în piept, iar ajutoarele sfintei Duminica nu vin decât contracost. Tărâmul acesta nu e decât cel în care locuim, prin care ne târâm în fiecare zi. Fiecare e cu basmul lui, sau cel puțin cu dorința unui final de basm. Poate că singura asemănare cu un basm a poveștii acesteia este că personajul pozitiv trece printr-un proces de maturizare. Dar asemănarea se termină aici pentru că maturizarea eroului nostru, un prostănac amărât și influențabil, constă doar într-o pervertire a ultimelor lucruri sfinte din el. El e Dan și lucrează la o firmă importatoare de pompe electrice. Dan locuiește cu prietena sa Alina într-o garsonieră închiriată. Salariul lui se împarte astfel: 45% la sută merg pe chirie și întreținere, 25% pe mâncare și bunuri de uz casnic, 20% se duc pentru întreținerea Alinei, 5% cheltuieli neprevăzute iar restul sunt pentru propia și egoista distracție a sinelui. Dan are o gașcă de prieteni cu care s-a înhăitat încă de prin facultate, prieteni care, ca și el, au slujbe fără perspective mari de progres în carieră. Oameni care se apropie vertiginos pragul de 35 de ani (când statul te consideră prea bătrân ca să-ți ofere un credit pentru locuința cu beneficii) și își clădesc o casă și o viață cu un mortar de tot rahatul. Dan nu apucă să iasă foarte mult cu ei. Timpul lui se împarte între muncă și Alina (care e tot o muncă de altfel), însă puținele clipe libere și le petrece cu prietenii la bar, povestind despre nebuniile din facultate, cu mult haz și nostalgie. În realitate, prin mințile tuturor trece o urmă de regret, pentru că de tâmpiți ce erau, de pe urma facultății nu s-au ales decât cu multe amintiri neclare din cauza ierbii și a băuturii, amintiri care, ca și diploma abia obținută de altfel, nu valorează nici un rahat. În timpul sesiunii de comemorare a tinereții și vitalității lor pierdute, Dan este obligat să dea raportul Alinei odată la 30 de minute, privind starea sa de ebrietate. Fata nu agreează deloc grupul de prieteni al iubitului ei, numindu-i cinstit „niște dobitoci ratați”. Poate că gașca nu e formată doar din niște frecători de mentă cum par la prima vedere, dar acești oameni sunt atât de lipsiți de voință, de aspirații înalte și în primul rând de bucuria de a trăii încât nicio perspectivă nu-i poate pune într-o lumină bună. Gașca face miștouri degajate despre faptul că Dan e „sub papuc”. Unele seri și le petrec jucând fotbal, unde eroul basmului joacă tot timpul ca fundaș stânga, poziție care nici măcar nu-i oferă prilejul de a transpira alergând. Joi e seara de poker, la care Dan de obicei pierde, însă în rarele ocazii când câștigă, la cererea grupului, dă de băut de toți banii amicilor săi. După joi vine vineri, însă vinerea asta nu era o vineri obișnuită, ci era vinerea mare, vinerea în care s-a angajat Sebastian. La ora 10 domul director administrativ al firmei de desfacere și distribuție a pompelor de apă electrice, Giani Vărgeanu, stătea în biroul său și gemea de durere. Scoase din sertar un flacon de unguient din care își turnă pe mâna dreaptă o cantitate considerabilă. Apoi, aceeiași mână dreaptă și-o băgă în pantaloni întinzând crema uniform pe sex. „Futu-le-n gură de nespălate, e a patra oară când pățesc câcatul ăsta. Data viitoare mi-o capsez de cur numai să nu mi-o mai vâr în bagaboantele ălea” zise pentru sine directorul, cu gândul îndreptat spre persoane ca Cesy (adică Cerasela), Lily (adică Liliana) și Gaby (adică Gabriel). Telefonul sună, iar domul Vărgeanu ridică receptorul cu mâna stângă în timp ce, cu dreapta continuă să-și maseze sexul, activitate ce deja devenea plăcută. - Domn’ director, Dan e aici și vrea să discute cu dumneavoastră. - Trimite-l înauntru, zise directorul gutural. Domnul Giani îl întâmpină pe Dan în picioare, cu cureaua prost închisă, întinzându-i mâna dreaptă, pentru a i-o strânge. Angajatul simți palma slinoasă dar era prea încântat de primirea caldă ca să facă vreo observație și să strice momentul. Vărgeanu îl poftește pe Dan să ia loc, scoate o coală albă dintr-un toc și începe să scrie foarte concentrat ceva pe ea. După câteva secunde de liniște stânjenitoare, Dan își drege vocea încercând să capteze atenția șefului. - Vorbește, zise Vărgeanu fără să-și ia ochii din foaia sa. - Da.. Bineînțeles. Știți șefu că săptămâna trecută a trebuit să onorez comanda aia din Galați, la Tulucești. - Acolo la Moldoveni? Răspunse Giani mai mult doar de dragul de a întrerupe - Da, la moldoveni. Am luat mașina de la firma și se terminase benzina . Am sunat-o pe Tania și mi-a zis să dau bani pe benzină din buzunarul meu, și să iau bonul, că îmi decontează de la firmă. Dan încerca să tragă cu ochiul în hârtia pe care o scria șeful în timp ce-și continua povestea. Am pus bani de la mine, am luat benzină, am adus bonul fiscal, ba chiar am insistat la benzinarie să-mi dea și chitanță și nu mi-a făcut nimeni decontarea. și am pus benzină de două milioane. Se poate să rezolvăm cumva situația asta? Dan așteptă două minute în liniște un răspuns și primi în mână doar foaia completată de director care părea să nu fi auzit nimic din plângerea angajatul Foaia era o propunere pentru consiliul administrativ al companiei. Î n condițiile dificile ale crizei economice actuale, când profitul companiei a scăzut semnificativ, se cer măsuri drastice de reducere a cheltuielilor. Este în opinia șefului consiliului de administrație, Giani Vărgeanu, că postul de distribuitor express poate fi înlocuit de angajați de la alte departamente, de aceea dispun desființarea postului. În baza legii muncii articolul 4 paragraful b, angajatorul nu este obligat sa asigure salarii compensatorii în cazul unei desființări a postului. - îmi pare rău Dane, nu-mi pot permite mai mult, mai ales cu cererile tale. - Mă dați afară? - Doar dacă poți să ne păsuiești și tu cu benzina asta, te putem și noi păsuii cu ștatul de plată Dan aprobă din cap, iar șeful întinse iar mâna dreaptă pentru a i-o strânge pe a angajatului, după care îl bate ușor pe obraz zicându-i ca un câine „bun băiat” Întâlnirea fu terminată de un telefon al secretarei, care îl anunța pe Vărgeanu că a venit Cesi în vizită. După o secundă de gândire, în care șeful calibrează durerea cu plăcerea unei astlfel de întâlniri, dă ordinul ca tânăra să fie lăsată înauntru. Vărgeanu se scuză de întrerupere și îi deschise ușa lui Dan, care ieși cu coada între picioare. Cesi și Lily erau două prezențe atât de dese la biroul domnului director încât ai fi zis că forează după petrol la câte întâlniri de achiziții au avut. La ieșirea din birou Dan,văzu în sala de așteptare stând pe canapea și răsfoind o revistă , un bărbat cam de vârsta sa, îmbrăcat într-un costum parcă prea bun pentru o un astfel de loc. Tipul iși ia ochii din revistă și se prezintă lui Dan. - Sebastian Golescu, m-au angajat la vânzări. - Dan, mă ocup de comenzi. - Ce zici Dane, e liber șeful? - Nu prea cred, e ocupat cu întălniri de investiții, zise curierul ținând să accentueze cuvântul investiții, pentru că era una dintre puținele dedesubturi urâte ale companiei pe care le cunoștea și el. - Înțeleg. Un mic sfat Dane, nu mai da mâna cu el, că-ți miroase palma a antibiotice. În acel moment, în ciuda faptului că aflase un adevăr absolut scârbos, lui Dan nu-i venea să creadă că, pentru prima oara în viața lui, cineva chiar a avut decența să-i spună o chestie ca asta, după ce toată viața lui toate sfaturile primite erau date de cunoscuți ori contracost, ori pentru a-l pune în situații penibile, ori pentru propiul interes. În ciuda faptului că a avut o zi de rahat, în care a pierdut practic două milioane și a atins în mod indirect sexul bolnav al șefului curierul plecă fericit de la muncă. Săptămânile treceau, iar prezența lui Sebastian la firmă îi dădea lui Dan un suflu nou, o hărnicie fizică și spirituală motivată de prezența unui model demn de urmat. Sebastian observă entuziasmul tânărului curier și îl luă sub aripa sa protectoare, cei doi devenind ceea ce s-ar putea numi „amici”. Într-o zi de salariu, spre bucuria lui Dan, vânzătorul de pompe chiar îl invită la o bere după muncă. - Dane, de câți ani lucrezi aici? - Fac șase în toamnă - Cam mult. Și nu te-ai gândit la o schimbare de carieră? - Ba da, dar e criză și nu mă angajează nimeni. Prefer să rămân aici. - Auzi, dar cum de nu ai ajuns la departamentul de vânzări de atâția ani? - Cred că nu m-am impus îndeajuns? - Dar crezi că dacă ți s-ar oferi ocazia, ai face față? - De ce nu? Am experiență, și am învățat multe de la tine. - Aici se pune problema altfel Dane, ai sau nu ce îți trebuie pentru a fi un vânzător? - Nu înțeleg, ce îmi trebuie? Barul în care erau cei doi avea ferestre mari ce dădeau la stradă, Sebastian îi arată cu degetul lui Dan o mașină parcată în care vorbea la telefon un tip de pâna în 30 de ani cu început de chelie. -Ce-mi poți spune despre tipul ăla? - Adică? - Uite-te la el. E într-o mașină de clasă mijlocie, un Opel Astra. Se vede că e un model mai vechi de 2004 dar e în stare perfectă. Deci are foarte multă grijă de ea , o bibilește și o giugiulește toată ziua. Mașina e un lucru foarte important pentru el. Mai ales pentru că încă plătește pentru ea. Uite-te la plăcuțe și la eticheta de pe geam. Mașina e în leasing și probabil are o rată sănătoasă de plătit pentru ea.. Pe plăcuța de îmmatriculare scrie 79 ADI, ghici câți ani are și cum îl cheamă? Faptul că are început de chelie la vârsta asta arată două chestii. unu , că n-are material genetic destul de bun pentru a se procreea, și doi că are o slujbă care-l face să-și scoată toată ziua pălaria, cel mai probabil polțai. După cum mestecă guma și ține telefonul, îți dai seama că e un libidinos și că probabil trăiește în concubinaj cu altă libidonasă pe care o bate regulat de plictiseală și o nenorocește în bătaie când intră cu tocurile murdare în mașină. Eu o să mă duc acuma la el la geam, iar când o să îl salut o să îmi dea cu flit. După ce îi spun o vrăjeală de doi bani despre cum pompele electrice prelungesc viața motorului o să se uite un pic la mine, o să molfaie de două ori guma și o să îmi ceară o carte de vizită. Sebastian nu mai așteptă un răspuns din partea lui Dan și plecă să-și împlinească predicția. Curierul împietrise de uimire când a văzut cu ochii lui că scena s-a petrecut exact așa cum a zis vânzătorul. Sebastian se întoarce la locul lui și-și continuă ideea de mai devreme - Deci, ai ce-ți trebuie sa fii vânzător? După două bâlbâieli în care încerca să formuleze un răspuns coeerent, în bar intră Alina venise să-și ia solda pe luna asta. - Dane, de ce nu mi-ai zis că ai o prietenă atât de frumoasă? Încercai să o ascunzi de mine? Alina se înroși din cauza complimentului, dar lui Dan îi făcea o plăcere deosebită să i-o prezinte pe fată, pentru că a-i fi cunoscută viața personală de către Sebastian îi dădea un sentiment de apropiere între ei. - Sebastian, ea e iubita mea Alina, suntem împreună de 4 ani și locuim într-o garsonieră mică. - Spunei și adresa și codul de la interfon dacă te-ai pus pe dat totul afară din casă, zise Alina neluându-și ochii de pe Sebastian și vădit jenată de faptul că e prietena ratatului și nu a vânzătorului de succes de la acea masă. După încă câteva replici de flirt cu Sebastian, Alina plecă fără să-și salute măcar iubitul. - Dane, eu văd în tine un băiat cu mult potențial și vreau să îți ofer o ocazie să crești. Când o să ajung sus o să te iau cu mine. Această ultimă propoziție îl dezumflă puțin pe curier care era obișnuit de promisiuni bombastice, ca de candidați la primărie, promisiuni care bineînțeles, nu erau niciodată îndeplinite. Observând îndoiala lui Dan, Golescu continuă pe un ton persuasiv. Uite-te mă la mine, ți se pare că eu am ce căuta într-o firmă de vândut pompe electrice? Eu aș putea să fiu în capitală și să vând Lambourghiniuri la toți snobii. Dar eu vreau să rămân aici. Pentru că știu că pot să fac mult mai mult bine aici. Vezi orașul ăsta? E plictisitor de mare și în același timp sufocant de mic. Pentru că oamenii sunt mici, gândesc și trăiesc mic. Nimeni n-are ambiții foarte mari, nimeni nu vrea mai mult pentru el. Știi unde am lucrat eu înainte Dane? La pompe funebre și servicii de îmmormantari, la o firmă de tot rahatul care avea ca slogan „Prețuri așa de mici că te scoală din morți”. Cât am fost acolo le-am crescut vânzările cu peste 40%. Dar m-au dat afară când au simțit că vreau mai mult. S-au simțit amenințați de mine și m-au dat afară fără nici măcar o recomandare. Și aici simt că pot mai mult Dane. Aici pot, dar doar cu ajutorul tău, să-l dau la o parte pe căcănarul ăla de Văgeanu și să dublez profitul firmei. Ești alături de mine? Discursul îl captivă și îl emoționă atât de mult pe Dan încât răspunse cu un „Da” atât de cert încât ai fi zis că l-a întrebat dacă vrea să mai trăiească. Asttfel începu un încet proces secret și laborios pentru a-l săpa pe Văgeanu. Lui Dan, Sebastian nu i-a dat decât câteva sarcini minore, să facă câteva copii și să semneze niște hârtii. Timpul trecea și exact cu o zi înainte de atacul final, exact când operațiunea devenea foarte delicată, Sebastian întârzie la muncă, fapt ce nu se mai întâmplase niciodată. - Unde ai fost? Ești nebun? Dacă îți observa Văgeanu lipsa? Zise Dan în pragul disperării - Calmează-te a trebuit să rezolv niște detalii minore de sfârșit. Răspunse sebastian cu un calm molipsitor. Dar ce-i cu tine așa stresat Dane, nu prea mai ai parte acasă de fofoloancă? Dan negă din cap, după care zise cu simplitate: - De parcă ar fi după mine, e după cum se aliniază stelele. Dacă nu e pe stop, o doare capul, dacă n-o doare capul, n-are chef, dacă are chef n-are timp și tot așa. - Asta pentru că ești fraier și accepți. Uite îți zic eu ce să faci, că doar știi că îți dau sfaturi bune. Te duci acasă și te comporți ca un bărbat. Îi ceri de mâncare, dacă nu-ți dă, țipă la ea. Nu se supune? Dă-i o palmă! După ce ai mâncat, tragi o râgăitură ca lumea, o iei în pat și următoarele câteva ore o să fie plăcută ca o pisicuță - Nu știu. Nu prea e Alina genul care accepte chestii de-ăstea - Ai mă încredere în mine. Dan acceptă sfatul și după terminarea programului, s-a dus acasă cu un aer de macho-man, extrem de nefiresc și chiar penibil, dar spre suprinderea lui, încă de la primul cuvânt, Alina era obedientă și chiar pregătise ceva de mâncare. Ceva era ciudat, îi evita privirile iar în moemntul în care a luat-o în dormitor a stat tot sfertul de oră aproape ca moartă, privind într-o parte pe geam, fiind aproape scârbită de ceea ce i se întâmplă. Dat fiind spritul observațional prost al lui Dan, el totuși consideră seara o reușită și adormi fericit anticipând ziua de mâine. A doua zi dimineața, se trezi văzând-o pe Alina cum își face bagajele, într-o grabă furtunoasă. - Ce se întâmplă? Întreabă Dan buimac. După câteva secunde în care răspunsul Alinei se lasă așteptat, băiatul continuă cu un glas aproape plâns. Unde pleci? Ce faci, mă lași? Alina continuă să-și împacheteze bagajele, enervăndu-se mai mult cu fiecare întrebare sâcâitoare a iubitului ei. - De ce? De ce mă lași Alina? N-am vrut să fiu măgar cu tine aseară, iartă-mă! Strigă Dan în timp ce iși punea lenjeria initimă pe el. - Pentru că ești un prost Dane, pentru că ești cel mai mare prost izbucni Alina. Tu știi de ce m-am purtat așa frumos ieri cu tine? Știi? Pentru că mi-am tras-o cu „prietenul” tău și credeam că ai aflat. Da, mi-am tras-o cu Sebastian și a fost mai bine decât ar putea să fie vreodată cu tine. Vestea îl lovi pe Dan ca un pumn în stomac. Picioarele i se îmmuiaseră și rămase aproape catatonic pe marginea patului. Ramase astfel până când îl readuse la realitate ușa trântită în urma Alinei. Pentru prima oară în mulți ani simți o furie adevărată, i se înroșiseră vârfurile urechilor, își scrâșnea dinții și avea pumnii înclestați. S-a îmbrăcat pe fugă și s-a dus la muncă. A ajuns acolo având în minte să dea în vileag planul lui Sebastian chiar dacă însemna să-și piardă slujba. Intrase furtunos în sediul firmei îndreptându-se direct spre biroul lui Sebastian dar câțiva ofițeri de poliție îl apucaseră de umăr. Vroiau să îl aresteze sub acuzația de delapidare de fonduri și de fals în acte Dan spuse că trebuie să fie vreo greșeală însă semnătura lui era pe zeci de acte implicate în schemă. Răspunse violent și îl lovi pe un ofițer în față. I se puseră cătușele și fu ridicat împreună cu Văgeanu și dus la poliție. Dan avu parte de un proces făcut mai mult în sictir, cu un avocat din oficiu. Toată lumea îl privea în boxa acuzaților ca pe un găinar care pentru câteva milioane amărâte și-a riscat libertatea. A fost condamnat la șase ani de închisoare iar Văgeanu la 9. Sebastian Golescu nu mințise când spusese că fără ajutorul lui Dan nu putea să ajungă în vârf. Avea nevoie de un paravan și Dan era omul perfect pentru asta, credul, ușor de manipulat și cu puține lucruri de pierdut. Golescu reușise să facă acum ceea ce nu reușise la firma de pompe funebre, unde lacheul lui a mirosit ceva ciudat și a apucat să-l denunțe înainte să cadă el în groapă. Să fi fost odată, să nu fi fost niciodată, să fie mâine sau poimâine, să fie în fiecare zi pe la vreo firmă de pompe electrice, pompe funebre sau de desfundat veceul câte poveste de asta, în care binele cade la pământ și e călcat în picoare. Să fi fost o poveste cu final fericit pe undeva, dar nu povestea asta.