Atâta frumusețe... Și mă strânge gândul,
Vânt strașnic, răsculat din neființă.
Cu ochii goi și-n buze seci purtându-l,
Mi-e simțământul încleștat pe viță
Și struguri sterpi puhoiul meu
Și-a fost să rupem albă fila noastră
Nescrisă, ca o lașă dezertare...
Curată, oarbă și devastatoare
În inocența-i goală de patima măiastră.
A trebuit să cadă neîmplinit avântul
Și cerul, cu
Și peste genii e uitarea toamnei ninsă
Din veacuri noi și șubrede, sub vânturi...
Uscate-s florile și candela-ți e stinsă
Și stinse-s lumii ale tale gânduri.
Doar triste versuri, printre
Ce n’est qu’une vérité et il n’y a que toi-
l’être du Néant- qui l’as fait naître !
Pour t’en sauver ensuite, dès qu’elle parlera
au nom de tous les cœurs dont toi, tu fus le
Dar m-am întors, să văd de unde pornisem. De nicăieri...
Timpul mă leagănă- biet sunet, rătăcit, din melodia necuvintelor. Note triste și prelungi, în frenezia unui zbor, mi se par șoapte ce-mi
LB