Larisa Lazar

Acolo sub pământ, dar şi-n gând, Mâinile lui Dumnezeu Împletesc firele de iarbă Să ne facă pat. N-avem mult de aşteptat. Mai ţese, El, din rădăcini, O plasă cu care să ne prindă Ín cazul în

Toamna abia răsuflă. E rece și simte că moare. În spasmul morții Sfâșie țesătura de frunze dintre pomi Să-i vină pe frunte-o clipire albastră de soare... Cu ochii închiși Zâmbește spre-o

Magie Iubitul meu, Copacii ți-au pus un strop de verde din ochii lor în ochi De au rămas acum Copaci miopi... Și-apoi, eu am văzut cum din pământ Ți-a dat să pui Un strop maro Să ai și

Contopire Ai răstignit cu trupul gol, fereastra. Printre copaci S-a strecurat în casă Parfum de soc și maci. Și frunzele de vișin, Venin amar- dulceag, Ți s-au lipit de ochi M-au plâns,

Iar trandafiri sălbatici își plâng dintre petale grădina-i doar tristețe magnoliei,o floare -i s-a rătăcit în timpuri și-i singură-ntre frunze și între anotimpuri... Camelia roșcată se

Luminile s-au stins... noaptea curge peste orașul tăcut, înghețat, poate nins... o lumânare-a mai rămas aprinsă iar în lumina ei încoace-ncolo ființa-i arzătoare te-am revăzut în patul

Crengi ca mâini ridicate Cu gesturi nervoase Storc cerul curbat - Un sân învelit În seină mătase - Își freamătă degetele S-adune albastrul, Încarcă-n pocale de palmă Savoarea tăcută de

Și vine albastrul în valuri... Lovește silueta de lut Cu putere Și piere... Revine. Revine cu forță,-i cresc brațe-nspumate. Cu strigatul mut Înconjoară silueta de lut Și

Te-am zărit... Îmbrăcată-n toamnă și tăcută ca un schit, Lunecai pe potecile pădurii Adunând sub tălpi Parfumurile iubirii ...și ale urii... Împleteai șuvițe Tot câte trei În părul negru

Toamna, abia sosită, îmi răsfoiește printre amintiri, prin visuri,printre spaime prin iubiri... și își umbrește cu ramuri de gutui ochii căprui citind o pagină a sufletului meu cu gustul

Și iar.. Și iar va cădea din căzătoare stele o ploaie-arămiu strălucind peste visele mele.... va străbate-n priviri iar stăpână peste-aduceri aminte dureri ori simțiri... Frântura de

Și va veni o toamnă... cu bolți întunecate și reci deasupra noastră... Toamna îmbrățișării. voi atârna de tine ca o cunună de flori uscate...

Luna curge peste un gutui... -Þine pumnii căuș Și strânge toate lacrimile Să le torni la rădăcina lui, Poate o să rodească în pom Gutuile cu suflet de om... Întinde-te și mușcă din

Aștept bucăți din bucăți care sunt... aștept să-mi ningi peste piept... și să-mi picuri albastrul de gheață pe gene, pe brațe,