omoplat

Þi-ai deschis un omoplat în privirea mea fără să mă întrebi dacă vreau ceva... orice... Ai plecat răvășit pe o dună de nisip și ai încrustat lacrimi de cuarț și priviri de smalț... Te-ai întrebat vreodată cine sunt? M-am întrebat vreodatà cine ești? Nici măcar nu știu ce am gândit în noaptea aceea.... parcă doream să te strâng în brațe... să te leg de cosmos și de cratere existențiale... Mi-e dor de ochii tăi, în mod special de jocul nostru mut și cald în care actori erau mâinile noastre… mi-e dor de tine... de ochii tăi, de starea aceea incorigibilă si alambicată. Nu vreau să am ordine în gânduri, nici măcar să te privesc mut și urât... Ai vrea să îmi vorbești dar te temi că a doua oară aș fugi ca o nebună sau ca mușcată de șarpe… Fugi! Eu nu fug... eu stau și ...mă îmbrac violet