ateu

Ateu Ai îngăimat înciudată la stele o rugă de ateu. Era un susur de cuvinte amestecate cu vise. Vitraliul de la camera ta colorează minutul din zi într-o altă poveste; desenează haosul unei existențe și scrie încet o poveste pentru tine și despre tine. Ai rugat astrul cel rece să spargă vitraliul ca să intre aerul așa cum este el. Nu te-ai chinuit să-i oferi ofrande, nu ar avea rost… fructul s-ar îngropa în mucegai până să ajungă la stea iar hârtia s-ar arde în soare și s-ar răci în depărtare. Ochii tăi au dat universului ceea ce îi apartinea: nemurirea. Și totuși stelele se fac a nu auzi: sunt nemuritori reci pe o față îndoliată. Ateul din tine se revoltă și scormonești cu mâinile calde în solzii de gheță ai vieții. Ceri răspunsuri la necunoașterea ta: ceri scoaterea pașapoartelor de la granița ta și a Supremului, te-ai săturat sa mai bâjbâî în întuneric…Vrei lumină. Îngâni ruga ta de ateu în fața vitraliului cu mii de fețe