Kocsis Francisko

Când simți o mare sfâșiere lăuntrică, o rupere de sine, când ai impresia că nu poți trece mai departe, dar cerberul din tine (subconștientul) știe că nu vei abandona, pentru că solitudinea încă nu-i temutul Heracles, ei bine, atunci se produce revărsarea. Poemul intră în pagină ca o năvălire de ape. Care antrenează de toate.
Pentru mine, perla se află aici:
\"iei zarurile sufli în ele apoi le arunci strâns
niciodată nu îți ies numerele dorite
dacă totuși se întâmplă e cu siguranță o fascinantă greșeală\",

aici simți inefabilul joc al destinului. Dar la fel de ispititor e și finalul, cu limbajul flagelant (pe structura discursului cristic) și imaginea ritualică, în care repetiția \"amar amar/ aman aman\" declanșează un frison.
Așa grăit-a...
Cu prietenie,

Ying? poate ai retinut după auz, ar fi bine sa vezi Dicționar de mitologie generala al lui Victor Kernbach (cel mai la îndemână). Sau ai vrut sa șochezi, să provoci o reacție care încă nu s-a produs?
Poezia este plăcută, curge, trece ca o reverie. Exceptând o imagine devenită loc comun, o comparație de 3000 de ani: \"trupul alb ca de fildeș\" (ar trebui convertită într-o metaforă), și o sfidare a fizicii terestre, cea cu roua de pe fața unei zile toride.
Cu prietenie,
F