Mediu
Renunț la clipa în care
Muream – să-ți cad la picioare.
La timpul din noapte, pe post de dezastru.
Inventam stele noi din jumătate de astru.
Vise pe care din ochi să le îndoi.
Singuri. Departe de tot ce-am fost doi.
Renunț, la împlinirea de-o clipă
Când lângă tine respiram o risipă,
De tablouri schițate din creionul comun
Folosit în cartea vieții pe post de taifun.
Pe moarte să jur, drept carne de tun.
La nașteri de vise – punct am să pun.
Renunț la basme cu zâne - Feți-Frumoși.
La sentimente furate pentru petale cu soț.
Eternul i-o clipă pentru cine e munte.
Cine-ar mai vrea să te sărute pe frunte?
Sub umbre de timp, chipul tău s-a stins.
Undeva și în mine peste tine a nins.
Renunț la clipa-n care să mor ardeam
În ploaie. Acum să mor, nu mai vreau - de dor.
L-am ascuns în mine pe cel dăruit pe veci ție
Pentru ce? Sau pentru, cine mai știe?
La tot ce ne-a legat, am ales să renunț.
Am șters tot ce-n vânt am putut să enunț.
Am trăit deja fără tine o viață.
E gol în mine. Și nu mai știu cum se-nvață.
Încă mai caut firimituri de renunț,
Să șterg absolut tot ce pot să pronunț.
Și înainte de toate, cu-n zâmbet că pot,
Când am să știu că-i târziu, și că asta e tot,
Am să pot să te privesc ca un străin drept în ochi:
”- C-am reușit să renunț” - o să-ți urlu.. ”LA TOT!”
..dar nu la tine.
00196
0