Gânduri după o zi de marți

Azi am vorbit cu ploaia. Era tristă... Vântul o poartă peste tot, ea - cuminte - îl urmează. Am întrebat-o: \"De ce umbli după vânt?, De ce nu ești liberă?\". După un moment de tăcere, un moment în care ea a încetat să mai cadă, mi-a răspuns: \"Vântul e fratele meu mai mare, trebuie să-l ascult. Are grijă de mine.\" \"Dar, câteodată, vii și fără el\" - i-am zis nedumerit. \"Așa e\" - mi-a răspuns, \"Atunci sunt singură, mă plimb...\"