Am murit atunci, în august...
Încă mă vedeți umblând.
Am trăit să nu mai plângeți.
Am murit să nu mai plâng.
Am murit atunci, pe valsul
amintirilor de mult,
Pe-ale cărui note glasu-mi
N-a
În mine-i focul cel mai viu.
Dar nici n-am cerut eu viață...
Nici n-am vrut să fiu fragil,
N-am vrut inima de gheață.
Înainte-i un pustiu.
Nici n-aș cuvânta „speranță”
Nici măcar n-aș vrea să
Eram naiv.
Mi-aduc aminte c-am găsit un ciob tocit.
Ros de apă și de sare, așa, ca ochii mei.
Eu credeam că-i jad, că-i mistic...
Ei mi-au zis că e-un nimic.
Nu l-au smuls cu răutate dar
