Poezie
Dimineți de octombrie
2 min lectură·
Mediu
Mă gâdilă o rază de lumină
Ce-și face loc prin stratul gros de ceață.
Plouă mărunt.
Copacii-s siluete în grădină,
Umezi și reci, ca roua zgribulită la fereastră.
E-o dimineață lenevită.
Cu ochii somnoroși, încă visând,
Mă uit la tine.
Tu încă dormi, cu fața ciufulită,
Și perna o ții în brațe, mult prea strâns.
M-aplec să te sărut, ca de-obicei,
Dar mă opresc, pierdută în impuls,
Și mă încrunt.
De ce nu-s eu în locul ei?
O ciudă mă provoacă jucăuș.
Cu degetele-ți pieptăn părul lin,
Și ochii ți-i sărut c-o adiere.
Obrajii îți cuprind,
Aș vrea să simți cum mă înclin,
Pe-un colț de buză să îți picur miere.
Simt pleoapele cum saltă tremurând,
Dar nu m-opresc aici. Mai am traseu.
Cobor pe piept,
Iar inima îți bate fără ritm.
Nu te-ai trezit, iubitul meu?
Ai vrea să cred că încă dormi,
Dar te trădează un zâmbet tâmp.
Lași perna,
Și m-aduni la pieptul tău, ușor.
Ce dor mi-a fost de buzele-ți fierbinți!
Sunt dimineți de octombrie, ploioase,
Dar rezonând la unison, ne par fără egal.
Sunt doar a ta.
Îți simt sărutul cald pe ceafă,
Și mă amuz când îmi șoptești, ștrengar,
" Iubito, acum mi-e dor de o cafea..."
022653
0
PS:imi pare bine sa va regasesc si pe acest site.