Mediu
un cactus îmi iese din ureche,
cu țepii prelinși pe ochelari
își trage seva direct din vene,
nu se înroșește.
când înțeapă... curge din mine în mine;
îmi reciclez suflarea
l-am înnecat destul
își ascunde rădăcinile prin membre
un loc stabil, prin loțiune bacterială
s-a întins, ma-mbrățișat
din interior
cu tandrețe se cuibărește,
lângă mărul lui adam.
îmi umple partiturile, emisferele
cu noi puieți, Se reproduce-n draci!
lumina îl trage în jos:
să umple, să caute ce-i de umplut,
mă protejează
gândurile se agață hoinare în el
se prind, se-nlocuiesc
Nu moare în deșert de patimi
să nu-l înnec, să-l scald în H2O
îmi gâdilă delicat...
fiecare membrană, fiecare fir, fiecare cheg
uscat
Până s-a aburit Oglinda
de la atâta admirat.
002.165
0