Instinct de insecta

Deși era deja seara, o întreagă după-amiază m-a cuprinsese pe scaunul de plastic din curte... Mi-aminteam pasiuni... Iar una dintre cele mai mari ești tu, ființă firavă... Aș vrea să fiu în locul tău, să nu-mi pese de nimic... să stai să mă asculți și să facem schimb de vieți... Să vezi tu răutatea de-aici... și să trăiesc eu cu speranța că pulberea vieții va sta pe aripile mele până la capătul vieții mele... Așadar... Fă încă un pas spre a deveni om, măcar în unele sensuri... prefer să fiu o insectă... Indiferent cât de scurtă va fi viața ta... Vino! Apropie-te... nu vei mai avea motive de teamă... Praful de pe aripile tale va dispărea... dar nu vei avea nevoie... căci vor fi destui oameni cât să te umple de praf, deși dimensiunea dintre mărimea noastră e exagerat de mare.... Vezi viața atât de simplă... atingerea unei simple piciorușe firave...dar atât de brave încât pot sta pe vericala perfectă... o simetrie excelentă și o coloristică pe măsură..O splendoare ce nu are cuvinte... Și pentru câteva momente măcar... sunt același TU... Și zbor deasupra celui ce m-a rănit..dar am grijă de cei care m-au iubit... Vreau ca albastrul din mine să te semnifice pe tine... ce-mi oferi orizonturi...ce mă porți printre valurile de aer...și mă faci să trec peste orice rafală... Verdele meu e pentru stima celor care m-au susținut mereu...cu mulțumirea fiecărui fir de iarbă...frunză de copac... Galbenul e sentimentul meu pentru tine iubire...care ești doar a mea...și nu vreau a te împărți cu nimeni...căci nimeni n-a împărțit-o pe deplin cu mine... Și negrul... același pur și calm negru... e sufletul meu ars de oamenii ca cei pe care îi întâlnești azi... le oferi încredere... și îi susții doar pentru a vedea cât de tare te dezamăgesc și cât timp trece până la următoarea gafă... Dar perfecțiunea aripilor mă țin în suspans... Și mă fac să trec peste toată răutatea ființelor ce le vezi lângă tine... Și par atât de inocente... Dar i-a mai privește încă o dată în ochii lor... Vezi realitatea?... Îți mulțumesc pentru libertatea vieții mele acordată cu greutate... Nu uita, dragă ființă... Natura umană te va desconsidera mereu... Va încerca să îți taie aripile... Să te învețe că nu ești bun de nimic...deși îți trebuie doar un orizont să le demonstrezi că niciodată rangul lor nu va fi la standardele tale... Praful aripilor mele însă nu rezistă... îți ador viața... Aș da orice să pot sta doar lipită de perete să-mi încălzesc sângele puțin...în loc să-l vărs pentru oameni... Aș vrea să te întreb ceva... Fluturii plâng?.Oamenii sunt slabi... își varsă lacrimile mereu... de multe ori fără sens... și nu știu să zboare.. e un mare defect... Dar eu... datorită ție... am învățat cum să îmi depășesc forțele proprii și să mă desprind de pe sol... Nu vreau însă să te distrug... ești prea firav pentru viața de om... Prea pur pentru răutatea celor din rasa mea... Culorile mele vor rămâne la fel de obișnuite pentru ura de mâine... iar tu nu vei fi singur niciodată... Căci indiferent pentru cât timp... unde... și cât de singur vei fi... „Efectul Fluture” îți va fi doar la o amintire distanță...